Există personaje în politica românească pentru care limba română ar trebui să inventeze un nou timp verbal: viitorul penibilului continuu. Printre ele, Septimiu Bourceanu. Vi-l amintiți? E greu, știu. Nu pentru că ar fi fost discret, ci pentru că nu a spus niciodată ceva care să merite reținut.
Senator de Constanța, produs steril al PNL-ului local de epocă Dragomir, Bourceanu a fost acuzat public de însuși Ludovic Orban, fost președinte PNL, într-o emisiune la Constanța TV, că se pricepe la poliție politică. Da. Poliție politică. Nu, nu Securitate. E mai subtil. Mai pervers. E varianta de secol XXI în care te ocupi cu turnătoria, combinațiile și cu epurările interne fără să te murdărești pe mâini. O faci de la costum, cu cuvinte grave și cu aerul că îți pasă de electorat.
Dar să revenim. Septimiu. În emisiuni, bătea câmpii. O făcea cu tupeu. Tupeul era atât de obraznic, încât Emil Tatu, moderator experimentat, și-a aprins o țigară în direct. Efectiv, omul a simțit nevoia de nicotină ca să suporte absența de conținut livrată cu tupeu. Pentru că, să ne înțelegem, Bourceanu nu vorbea în cunoștință de cauză. Vorbea cu aroganță. Erau cuvintele acelui tip de politician gol pe dinăuntru, dar convins că prezența lui valorează mai mult decât orice realizare.
Cine e Septimiu Bourceanu, în fond? Un fel de Victor Ponta fără portofoliu. Un mitoman, un combinator de mâna a treia, înzestrat cu o siguranță de sine care depășește cu mult realizările sale, dacă există vreo una. E omul care a mușcat mâna care l-a hrănit, care și-a vândut nașul de cununie pentru un loc pe lista de parlamentare. A ajuns sus fără să urce. A fost urcat. Împins. Propulsat de niște conjuncții locale care țin mai mult de baletul subteran al organizației PNL Constanța decât de merit.
Acum, acest domn Septimiu, expulzat, ejaculat, ca să folosesc un termen medical brutal, din Parlament, de o orgie internă a filialei locale, dă lecții. Dă interviuri. Dă verdicte.
Colega noastră, Alexandra Cucu, a vorbit cu el. Aflăm astfel că Bourceanu îl invită pe Huțucă, șeful județean PNL Constanța, să-l tragă pe dreapta pe Chițac, primarul. Argumentul? Chițac a obținut un scor de 16,45%, mai prost decât scorul de 21% obținut de el, Bourceanu, când era șeful organizației municipale. Atât poate acest personaj: o competiție între eșecuri. Și are și pretenții.
Septimiu Bourceanu vorbește acum despre necesitatea unei analize serioase. Despre conectarea cu electoratul. Despre poziționarea față de religie și mediul de afaceri. Aud asta și simt că cineva a turnat ketchup pe bustul lui Brătianu. Vorbește despre lipsa de doctrină, ca și cum el ar fi descoperit gândirea politică între două postări pe Facebook. Ne spune că partidele trebuie să vină cu măsuri profunde. Îi scapă ceva: el a fost parte din problemă. A fost exact genul de politician pe care electoratul l-a sancționat. Și totuși, are seninătatea de a da vina pe alții. Pe Huțucă, pe Stroe, pe Predoiu, pe Ciolacu. Pe toată lumea, mai puțin pe sine.
Rețineți acest pasaj din declarația lui: „Dacă 21% a fost un rezultat prost, 15% cum e? Se aplică aceeași regulă. Când se aplică?”. Asta e esența. Nu e interesat de principii, ci de paritate în decapitări. Logica lui e de tip școală generală: „Doamnă, dar și el a greșit, de ce nu-l pedepsiți și pe el?”. Asta este moralitatea politică a lui Bourceanu. Un fel de justiție de grădiniță. Dacă eu am fost dat jos, să fie dați jos și alții. Nu contează contextul.
Constanța, orașul abandonat între haos urbanistic și promisiuni gargariste, nu are lideri. Are eșecuri în funcții. Chițac e unul. Bourceanu a fost altul. Antonescu a fost tras în jos de toți. În municipiu și județ, liberalii, sprijiniți inclusiv de PSD și minorități, s-au prăbușit sub propria impostură. Iar George Simion și Nicușor Dan i-au trecut pe tușă în marș.
Bourceanu spune că singurul partid în legătură cu electoratul e UDMR. O frază ridicolă. Constănțeanul nu votează UDMR. Dar îl votează pe Simion, pentru că simte că e ignorat, sfidat, manipulat. Pentru că în fața lui s-au perindat oameni ca Bourceanu, care n-au făcut nimic concret, dar și-au satisfăcut interesele personale.
În final, Bourceanu întreabă retoric: „Mai era puțin și ne bătea și Ponta.” Poate pentru că electoratul a ajuns să nu mai deosebească între ei.
În concluzie, ceea ce face acum Septimiu Bourceanu este echivalentul unui pompier piroman care, după ce a dat foc casei, iese public și cere schimbarea echipei de intervenție. Bourceanu a ars tot ce putea în PNL Constanța. Și acum strigă după extinctor.
În logica aceasta, e normal ca omul să nu dispară. Să nu tacă. Să se reinventeze. Are acum podcasturi ortodoxe, ni se arată pe YouTube. Fără ironie, poate acolo își va găsi rostul. Poate, într-un colț de odaie cu icoane și microfon, va înțelege că, dacă semeni vânt, vei culege furtună.
