Deputatul Stelian Ion a votat astăzi, 4 mai, la alegerile prezidențiale. El și-a exprimat opțiunea electorală la Liceul Energetic din municipiul Constanța, alături de soție și copii.
La ieșirea de la vot, Stelian Ion a subliniat importanța momentului electoral, vorbind despre pericolele trecutului și prezentului, dar și despre șansa de a alege o direcție onestă și curată pentru țară.
Am venit astăzi la votplin de speranță. Avem în fața noastră o mare șansă, o mare oportunitate. Sigur, vedem pericolele, le-am văzut în trecut, le vedem și astăzi, dar ne uităm la ziua de azi ca la o mare șansă, pentru că românii își pot decide soarta și ne aflăm din nou la o răscruce. Avem mai multe alegeri de făcut astăzi. Se poate lua drumul izolaționismului, se poate merge pe varianta vechiului sistem, de tip mafiot, l-am descris de atâtea ori, care ne-a dus în situația în care suntem, din punct de vedere economic, din punct de vedere al degradării grave a instituțiilor statului, care sunt acaparate și fac interesele unora și altora, în general interese de grup și interese personale și avem și varianta onestă. Am optat, evident, pentru varianta onestă. Politica se poate face și onest în România. S-au dat exemple în acești ani. Se poate și altfel. Și de aceea suntem mulți dintre noi astăzi aici, să urmăm această cale pe care o avem la îndemână. Depinde doar de noi, nu de altcineva. Depinde de noi să deschidem larg ochii, să nu ne lăsăm manipulați în niciun fel și să votăm cu inima și cu conștiința noastră pentru viitorul nostru și al tinerilor generații”, a declarat Stelian Ion la ieșirea de la urne.