O intervenție de amploare a avut loc ieri, 1 mai 2025, în județul Constanța, după ce Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” a fost sesizat cu privire la o persoană aflată în pericol de înec în balta Conacu.
La fața locului au fost mobilizate importante forțe de intervenție: un echipaj de stingere cu apă și spumă (ASAS), echipajul SMURD B2 Chirnogeni, ambarcațiunea Palas, un elicopter SMURD, două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, precum și echipajul de scafandri.
După căutări susținute, victima a fost găsită și adusă la mal. Din nefericire, cadrele medicale au fost nevoite să declare decesul acesteia.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța a transmis că împrejurările în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de autoritățile competente.