Un vis împlinit, un efort uriaș și un imn cântat în cinstea lui. Carol Popa, tânărul triatlonist legitimat la CSM Constanța, a cucerit medalia de aur la Campionatul European de Duatlon pentru juniori, desfășurat în orașul Rumia-Pomorskie din Polonia. La doar 17 ani, sportivul a oferit o lecție de ambiție, tactică și dăruire.
Carol a terminat cursa (5 km alergare – 20 km bicicletă – 2,5 km alergare) în 53 de minute și 13 secunde, devansând cu 12 secunde favoritul local Jakub Suchan și cu 20 de secunde pe belgianul Robert Michaux. Un triumf clar, o victorie curată, obținută cu capul limpede și inima plină de visuri.
A fost o cursă frumoasă, am avut o tactică bună. Mă bazam pe alergare, am încercat să rămân printre cei mai buni și să nu consum prea multă energie. La a doua alergare, am plecat tare din start și deja în primul kilometru aveam zece secunde avans. Nu-mi venea să cred că eram așa în față!”, a povestit Carol, cu modestia și emoția unei reușite care i-a confirmat drumul.
Este cel mai important titlu din cariera sa de până acum, iar pentru antrenorul său, Cristi Doicescu, această performanță este începutul unei povești mari în sportul european:
Carol e unul dintre sportivii de top ai Constanței și un talent rar în Europa. Știam că, dacă totul merge bine, va câștiga. Este prima lui medalie de aur la nivel internațional, prima dată când i s-a cântat imnul la o competiție de acest nivel.”
Departe de a se culca pe lauri, Carol s-a întors deja la antrenamente. Are un vis care îl însoțește zilnic pe pista de alergare și în șaua bicicletei: podiumul olimpic. Știe că drumul e lung, dar are resursele mentale și fizice să meargă până la capăt.
Este ceva ce mi-am dorit de mic. Sunt mândru că am reușit. Vreau ca și alții să vadă în mine un exemplu – să creadă în sport, în muncă și în ei înșiși. Visul meu? O medalie la Jocurile Olimpice. Poate chiar aurul. Și nu voi renunța niciodată la el.”