Un incendiu puternic a distrus luni după-amiază trei locuințe din municipiul Săcele, Brașov, însă, în mijlocul dezastrului, o icoană cu Maica Domnului și Pruncul Sfânt a supraviețuit miraculos.
Focul a izbucnit la acoperișul unei case și s-a extins rapid la alte două imobile învecinate. Din păcate, una dintre locuințe a fost distrusă aproape în totalitate, cu pagube semnificative la nivelul acoperișului, mobilierului și altor bunuri.
În ciuda focului devastator care a mistuit aproape totul, icoana sacra a rămas intactă, fiind găsită în mijlocul cenușii și a ruinei.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov au transmis pe pagina de Facebook că acest obiect religios simbolizează speranța, chiar și în fața celor mai dificile momente.
Din fericire, incendiul nu a provocat victime, iar pompierii au reușit să stingă flăcările, limitând extinderea pagubelor. Acest incident a fost un moment emoționant pentru cei implicați în intervenție, care au văzut în icoană un semn al protecției divine în mijlocul tragediei.
În cursul zilei de ieri, pompierii brașoveni au intervenit la un incendiu devastator în municipiul Săcele, care a cuprins rapid trei locuințe învecinate.
Din nefericire, una dintre case a fost distrusă în proporție de 90%. Flăcările au mistuit aproape totul: acoperișul, mobilierul, amintirile…
Și totuși, în mijlocul cenușii, o icoană cu Maica Domnului și Pruncul Sfânt, a rămas neatinsă de foc, înconjurată de scrum, dar întreagă. O imagine care ne aduce aminte că, uneori, chiar și în cele mai grele momente, există o protecție divină care ne veghează.
Pentru noi, salvatorii, este un simbol de speranță.
Un mesaj tăcut că, dincolo de pierderi, rămâne credința, rămâne iubirea, rămâne puterea de a merge mai departe.
Gândurile noastre sunt alături de familiile afectate, a scris ISU Brașov, pe Facebook.