Bărbatul cunoscut sub numele de „Stegarul Dac”, în vârstă de 58 de ani, va fi supus unei expertize psihiatrice și este cercetat penal pentru violarea sediului profesional, după ce a escaladat un copac din apropierea Arestului Central din București, unde a protestat timp de peste 24 de ore. Acesta a cerut eliberarea lui Bogdan Peșchir, presupusul finanțator al fostului candidat independent la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu. Peșchir este arestat într-un dosar privind coruperea alegătorilor.
Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii Secției 1 s-au sesizat din oficiu în acest caz, deschizând un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Ulterior, marți, a fost pus în executare un mandat de aducere, iar bărbatul a fost dus la audieri. În urma verificărilor, anchetatorii au extins cercetările și pentru infracțiunea de violare a sediului profesional.
Întrucât protestatarul a pus în pericol atât propria siguranță, cât și a celor din jur, autoritățile au dispus o expertiză psihiatrică pentru a stabili dacă acesta a avut discernământ în momentul comiterii faptelor.
Protest de peste 24 de ore în copac
Stegarul Dac s-a urcat în copac luni după-amiază, escaladând un gard de plasă aflat la baza crengilor. Pe parcursul întregii nopți, el a refuzat să coboare, cerând eliberarea lui Peșchir. La un moment dat, acesta a solicitat apă, coborând pentru a o lua, apoi s-a urcat înapoi, unde a rămas până marți, în jurul orei 13:20.
Pe toată durata protestului, la fața locului au fost mobilizate echipe de negociatori, polițiști, jandarmi și echipaje de prim-ajutor. În cele din urmă, bărbatul a fost coborât fără a suferi accidentări și condus la Secția 1 Poliție pentru audieri.
Sâmbătă seara, Stegarul Dac a fost protagonistul unui alt incident de protest extrem, urcându-se pe o macara și amenințând că se va arunca în gol dacă autoritățile vor încerca să îl coboare. După mai multe ore, el a fost dus la spital, însă a fost externat duminică.
Stegarul Dac este cunoscut pentru protestele sale frecvente în sprijinul lui Călin Georgescu. În martie, în timpul depunerii candidaturii acestuia la Biroul Electoral Central, el s-a cățărat pe gardul Băncii Naționale a României și a fluturat un drapel uriaș, fiind reținut de autorități.
Cercetările în acest caz sunt continuate de Secția 1 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și violarea sediului profesional.






