Ultimele stiri

METEO. Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale până spre finalul lunii februarie

Sursă foto: telegrafonline.ro

Meteorologii estimează că , până spre finalul lunii februarie, temperaturile vor fi mai ridicate decât valorile normale pentru această perioadă, în toată ţara, iar precipitaţiile vor fi deficitare.

Săptămâna 27 ianuarie – 3 februarie

Valorile termice vor fi cu mult mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Regimul pluviometric va fi deficitar în toată ţara.

Săptămâna 3-10 februarie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în toate regiunile.

Săptămâna 10-17 februarie

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată ţara. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi deficitare în toată ţara.

Săptămâna 17-24 februarie

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această perioadă a anului, în toate regiunile. Regimul pluviometric va avea o tendinţă deficitară şi în această săptămână.