Ultimele stiri

Călin Georgescu, despre informaţiile potrivit cărora mama sa ar fi făcut parte din Mişcarea Legionară: Voi „graţia” şi păcatele acestor falşi jurnalişti

Sursă foto: Facebook/Călin Georgescu

Călin Georgescu, candidat independent la Președinție, a reacționat la informațiile care sugerează că mama sa ar fi fost implicată în Mișcarea Legionară, calificând aceste afirmații drept „un atac josnic și fals”. Georgescu a evitat însă să ofere detalii sau argumente suplimentare în sprijinul poziției sale, alegând să sublinieze respectul și iubirea pentru figura maternă. Într-o postare pe Facebook, el a evocat rolul esențial al mamei în formarea sa, descriind-o drept „icoană” și „expresia binelui pur”.

Preşedintele are datoria de a fi un exemplu prin puterea sa de a ierta şi de a „graţia” păcatele. Aceasta este cea mai mare putere pe care o are un Preşedinte, în numele păcii şi al binelui comun, puterea de a IERTA! Încercarea sistemului opresiv de a crea o reacţie din partea mea, folosindu-se de un atac josnic şi fals la adresa mamei mele, nu va avea însă efectul dorit de ei. Pentru mine, mama a fost o icoană. A fost vocea îngerului care îmi cânta la culcare. A fost mângâierea Domnului care îmi ştergea lacrimile. A fost expresia binelui pur întruchipat în femeia care a pus bazele sufletului meu., Iubiţi-vă mamele necontenit, pentru că mamele sunt legătura dintre voi şi Dumnezeu, doar prin ele aţi putut primi darul de a exista pe această lume”, scrie Georgescu duminică pe Facebook, postând şi o fotografie cu părinţii săi.

În aceeași declarație, Georgescu a anunțat intenții politice legate de grațierea mamelor aflate în detenție, dacă acestea nu au fost condamnate pentru fapte grave de violență, omor sau prejudicii majore. Potrivit planurilor sale, mamele care au copii minori și au ispășit cel puțin o cincime din pedeapsă ar putea beneficia de această măsură, subliniind că președintele trebuie să fie un simbol al iertării și al păcii.

Voi susţine mereu familia mică şi familia MARE – POPORUL, pentru că în definitiv nimic nu este mai important decât familia! Ca om, voi „graţia” şi păcatele acestor falşi jurnalişti, cât şi falsele lor materiale tabloide menite doar să servească sistemului corupt şi josnic care îi remunerează. Mamele ştiu să ierte mai mult ca oricine, să învăţăm să facem la fel şi noi”, conchide, Georgescu.

Această declarație vine în contextul în care istoricul Florian Bichir, fost membru al Colegiului CNSAS, a prezentat documente care ar indica faptul că mama lui Georgescu, Aneta Popescu, ar fi fost membră activă a Mișcării Legionare. Documentele, datând din perioada 1940-1941, sugerează că Aneta Popescu a fost înscrisă în Corpul Doamnelor Legionare și a participat la activități organizatorice, inclusiv la planificarea unui bazar caritabil. Aneta Popescu ar fi declarat că implicarea sa s-a limitat la acțiuni de binefacere, negând orice legătură cu activități armate.

Controversa a generat reacții în spațiul public, inclusiv din partea lui Daniel Funeriu, un alt candidat la alegerile prezidențiale. Funeriu i-a cerut lui Călin Georgescu să-și clarifice poziția față de fondatorul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, și să condamne explicit antisemitismul, asasinatele politice și persecuțiile din perioada interbelică și din al Doilea Război Mondial.

Alte articole

04 iun. 2023 2.52 pm

Regele Charles al III-lea și-a început călătoria în România joi, atunci când acesta s-a întâlnit cu președintele României, Klaus Iohannis, întâlnire urmată de o recepție, în timpul căreia…

25 apr. 2025 1.44 pm

Curtea Constituţională a României a atacat cu recurs, vineri, decizia Curţii de Apel Ploieşti privind suspendarea Hotărârii 32 din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale…

04 apr. 2025 1.15 pm

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, vineri, la Timişora, cum vede acţiunile de control ale preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu Piedone,…

25 sept. 2021 5.02 pm

  Ludovic Orban a declarat, că la congresul PNL, în care se alege noul lider al partidului, există „mai multe modalităţi de verificare” a votului delegaţilor din unele filiale ale partidului.…

29 nov. 2023 3.55 pm

Premierul Marcel Ciolacu a declarat astăzi, în şedinţa de Guvern, că vrea să lămurească orice speculaţie despre intenţia ascunsă a statului legată de Pilonul 2 de pensii, precizând că nu…

13 oct. 2023 8.46 pm

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a participat, vineri seară, la Iaşi, la o întâlnire cu primarii PNL din judeţul Iaşi, dar şi cu conducerea filialei ieşene a PNL. Ulterior, Ciucă a mers spre Catedrala…