Ultimele stiri

A fost prins bărbatul care a furat trei picioare amputate de la un spital din București: a crezut că fură saci cu PET-uri pentru reciclat

Sursă foto: observatornews.ro

Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din București a fost prins de polițiști, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susținut că a intrat în curtea spitalului pentru a lua peturi pe care să le ducă la reciclat și că a luat cei trei saci fără să știe ce conțin aceștia.

Bărbatul în cauză a fost depistat de poliţiştii Capitalei şi condus la audieri la sediul Secţiei 6 Poliţie. Faţă de acesta s-a pus în mişcare acţiunea penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, a transmis, miercuri seară, Poliţia Capitalei.

Surse judiciare au afirmat pentru news.ro că bărbatul a declarat în faţa anchetarorilor că, vineri, în jurul orei 19.00, a intrat în incinta Spitalului Cantacuzino, sărind gardul, pentru a fura peturi pentru reciclare. Astfel, el a luat dintr-o ladă trei saci, fără să ştie ce se află în aceştia.

Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” a fost amendat de Direcţia de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti (DSPMB) cu 4.400 de lei pentru nesecurizarea spaţiilor de stocare temporară a deşeurilor periculoase şi nesupravegherea personalului implicat în gestionarea acestor deşeuri.

Vineri seară, au fost furate trei picioare umane, amputate, de la Spitalul Cantacuzino din Capitală, însă apelul la 112 a fost făcut abia în cursul zilei de luni, când a fost începută ancheta Poliţiei Capitalei: Cel mai ghinionist hoţ din ţară! A crezut că a luat lucruri de valoare dintr-un spital, dar a furat trei picioare amputate – a pierdut unul pe drum