Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța își exprimă profunda tristețe la vestea trecerii în neființă a Prof. Dr. Vasile Lupescu, o personalitate remarcabilă în domeniul chirurgiei ortopedice.
Cu o carieră de excepție, întinsă pe parcursul a zeci de ani, Prof. Dr. Lupescu a fost un model de profesionalism și dedicare, contribuind la formarea multor generații de medici și soluționând unele dintre cele mai complexe cazuri medicale din ortopedie. A ocupat funcția de medic șef al secției clinice Ortopedie, unde a lăsat o moștenire de neprețuit pentru colegii săi și pentru pacienți.
În aceste momente de mare durere, adresăm sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.
Dr. Vasile Lupescu, o personalitate marcantă a medicinei românești, a avut un parcurs profesional deosebit, îmbinând pasiunea pentru tămăduire cu o dedicare profundă față de oameni. Deși inițial și-a început cariera în tratarea bolilor pulmonare, s-a orientat ulterior către medicina ortopedică, un domeniu în care a excelat și a adus contribuții remarcabile.
Cariera medicală
Dr. Lupescu a luat contact cu litoralul în timpul unei tabere din ultimul an de facultate la Costinești, moment care i-a schimbat viața. Fermecat de frumusețea mării, a decis să își înceapă cariera medicală la Spitalul TBC din Mangalia, alegând această destinație datorită șefiei de promoție care îi permitea să aleagă repartiția. Acolo, între 1961 și 2002, a parcurs toate treptele profesionale, de la medic secundar la șef de secție și director al spitalului timp de un deceniu.
În anul 2002, și-a continuat activitatea ca profesor la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius Constanța. De-a lungul carierei, a publicat peste 200 de lucrări științifice, participând activ la congrese și schimburi de experiență în întreaga lume, inclusiv în Franța, Spania, Australia, Italia și SUA.
Motivația și dragostea pentru profesie
Medicina a fost pentru Dr. Lupescu mai mult decât o profesie – a fost un răspuns la dorința sa de a alina suferința oamenilor. Experiențele personale, inclusiv pierderea tatălui său din cauza tuberculozei pulmonare și propria luptă cu tuberculoza osoasă în adolescență, l-au determinat să își dedice viața înțelegerii și tratării bolilor.
Vreau să le fiu de ajutor persoanelor bolnave, iar profesia asta chiar îţi dă posibilitatea de a-ţi ajuta semenii în diferite situaţii”, mărturisea Dr. Lupescu.
Hobby-uri și viața personală
Dincolo de activitatea medicală, Dr. Lupescu era un mare iubitor al naturii. Îi plăceau sporturile precum înotul, ski-ul și tenisul de câmp, dar cel mai mult îi aduceau bucurie florile și grădinăritul. Curtea sa, plină de flori, era locul unde își găsea liniștea și inspirația.
Dacă aș putea, aș sta ore întregi în mijlocul naturii, printre flori”, spunea cu dragoste despre pasiunea sa.
Dr. Vasile Lupescu a fost mai mult decât un medic; a fost un mentor, un inovator și un om de o sensibilitate rară. Contribuția sa la dezvoltarea medicinei românești și impactul său asupra generațiilor de medici rămân o parte de neșters din istoria medicinei.