Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) sunt prezenţi, luni,la Palatul Victoriei, pentru a depune fizic la registratura Guvernului lista cu cei peste 35.000 de semnatari ai petiţiei „Scoateţi trenuleţul din ordonanţă!” lansată în urmă cu mai puţin de 24 de ore în spaţiul public cu scopul de a elimina prevederile cuprinse în cadrul proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind măsurile fiscal-bugetare pentru anul 2025 care limitează reducerea la transportul feroviar pentru studenţi.
ANOSR informează, într-un comunicat de presă, că, adiţional demersului, a transmis duminică dimineaţă premierului Marcel Ciolacu, vicepremierului Marian Neacşu şi ministrului Transporturilor şi infrastructurii, Sorin Grindeanu o serie de „justificări şi argumente” referitoare la necesitatea de a menţine nemodificate prevederile art. 128 din Legea nr. 199/2023 aplicate până în prezent, precum şi o solicitare pentru a organiza o întâlnire de urgenţă, înaintea desfăşurării şedinţei de Guvern planificate luni pentru adoptarea proiectului de act normativ, între reprezentanţii studenţilor şi membrii Executivului pentru a discuta în mod direct despre importanţa reducerii de 90% la transportul feroviar pentru studenţi.
Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) au fost prezenţi astăzi, la Palatul Victoria, (…) pentru a depune fizic la registratura Guvernului lista cu cei peste 35.000 de semnatari ai petiţiei ‘Scoateţi trenuleţul din ordonanţă!’ lansată în urmă cu mai puţin de 24 de ore în spaţiul public cu scopul de a elimina prevederile cuprinse în cadrul proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind măsurile fiscal-bugetare pentru anul 2025 care limitează reducerea la transportul feroviar pentru studenţi”, au transmis reprezentanții organizațiilor studențești, într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
Totodată, organizaţia a transmis, duminică dimineaţă, către premierul Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacşu şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, argumentele şi justificările referitoare la necesitatea de a menţine nemodificate prevederile articolului 128 din Legea nr. 199/2023 aplicate până în prezent.
Alianţa a solicitat şi organizarea unei întâlniri de urgenţă, înaintea desfăşurării şedinţei de Guvern planificate luni pentru adoptarea proiectului de act normativ, între reprezentanţii studenţilor şi membrii Executivului pentru a discuta în mod direct despre importanţa reducerii de 90% la transportul feroviar pentru studenţi.
Întrucât ANOSR nu a primit niciun răspuns din partea factorilor de decizie, precum şi din cauza faptului că nu a existat nicio consultare a societăţii civile în ceea ce priveşte măsurile fiscal-bugetare propuse pentru anul 2025, aşteptăm ca guvernanţii, dată fiind prezenţa fizică a reprezentanţilor federaţiei în faţa sediului Guvernului României, să ne primească la discuţie fie înaintea desfăşurării şedinţei de Guvern programată astăzi, fie să ne invite în cadrul şedinţei pentru a putea susţine punctul de vedere al tuturor studenţilor din România”, mai scrie în comunicatul transmis de Sergiu Covaci, preşedinte ANOSR.
Anterior, și Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater“ au solicitat Guvernului şi liderilor partidelor aflate la guvernare să-şi respecte angajamentele luate în urma grevei generale din mai – iunie 2023 şi să nu îngheţe salariile angajaţilor din învăţământ, aşa cum apare în proiectul ordonanţei „trenuleţ”. De asemenea, consideră sindicaliştii, acest proiect vine şi cu alte măsuri care vor aduce prejudicii învăţământului românesc: Sindicatele din învățământ amenință cu proteste dacă Guvernul blochează creșterile salariale ale profesorilor și drepturile obținute prin lege






