Ultimele stiri

(FOTO) CONSTANȚA. Gala Brazilor de Crăciun, un real succes: peste 300.000 de euro strânși pentru proiecte caritabile – cel mai râvnit brad a ajuns la 65.000 de euro

Asociația Caravana Fericirii, în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța și Asociația Constanța Restart, au organizat miercuri, 18 decembrie, la Forest M Events din Valu lui Traian, cea de-a treia ediție a Galei Brazilor de Crăciun.

Gala Brazilor de Crăciun este mai mult decât un eveniment festiv – este o mișcare caritabilă care reunește comunitatea constănțeană în jurul valorilor de solidaritate și generozitate. Prin sprijinul oamenilor cu inimi mari, Gala își propune să transforme Crăciunul într-un prilej de a schimba în bine viețile celor care au cea mai mare nevoie.

Evenimentul caritabil cu tradiție în județul Constanța, care a inclus o licitație caritabilă de brazi de Crăciun, are ca scop strângerea de fonduri pentru finanțarea proiectelor educaționale menite să susțină copiii din comunitatea constănțeană.

Ediția din acest an s-a desfășurat pe 18 decembrie la Forest M, în localitatea Valu lui Traian, reunind peste 500 de participanți, printre care oameni de afaceri, politicieni și jurnaliști. În cadrul evenimentului, au fost licitați 19 brazi unicat, creați de artiști și designeri locali.

Gala Brazilor de Crăciun, ediția din 2024, a fost prezentată de Ruxandra Sereșcu directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură (CCINA), Ioan Picu, președinte al Asociației Caravana Fericirii și Cătălin Filișan, președinte al Asociației Constanța Restart și decan al Baroului Constanța. De asemenea, co-prezentator al evenimentului a fost avocatul Emil Tatu, realizatorul emisiunii „Între alb și negru” de la Constanța TV.

Acum doi ani am început prima ediție. Au fost 180 de persoane anul trecut și astăzi probabil am depășit borna de 500, lucru pentru care ne înclinăm cu toții. Ne dorim să ne implicăm mai mult înspre ajutorarea copiilor și a orașului Constanța. Echipa va crește de la an la an (…) Sunt 19 brazi. S-a muncit, se muncește la acest eveniment de trei luni încontinuu și se va mai muncim cel puțin jumătate de an spre a duce la bun final proiectul, și anume refacerea terenului de sport de la Palatul Copiilor Constanța”, a transmis Ioan Picu.

300.000 de euro strânși în scop caritabil

Suma totală strânsă din licitație a depășit 300.000 de euro. Cel mai valoros brad a fost adjudecat pentru impresionanta sumă de 65.000 de euro.

Fondurile colectate vor fi direcționate către reabilitarea terenurilor de sport ale Palatului Copiilor din Constanța, un proiect ambițios menit să ofere copiilor și tinerilor condiții optime pentru activități educative și recreative. De asemenea, aproximativ 1.500 de pachete cu alimente vor fi distribuite familiilor nevoiașe din județ, aducând un strop de bucurie în preajma sărbătorilor de iarnă.

Printre brazii licitați s-a numărat și unul realizat de copiii de la Cercul de Ceramică al Palatului Copiilor, sub îndrumarea artistului plastic Radu Fulga. Acesta a declarat că bradul este compus din 30 de steluțe unicat, inspirate de farul de aterizare din Constanța, fiecare reprezentând creativitatea și talentul tinerilor artiști.