Ultimele stiri

CONSTANȚA. Amenzi în valoare totală de peste 480.000 de lei, date de polițiștii locali, în ultima săptămână

Sursă foto: Primăria Constanța

Săptămână plină pentru polițiștii locali constănțeni. Au soluționat 283 de sesizări venite din partea cetățenilor și au aplicat peste 1.200 de amenzi.

Polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală au acționat pe raza municipiului Constanța în conformitate cu atribuțiile prevăzute de Legea nr. 155/2010 a poliției locale în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, legalitatea lucrărilor de construcții, protecția mediului, precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale, ocazie cu care au aplicat un număr total de 1.223 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 480.298 lei.

Menționăm câteva din activitățile desfășurate:

  • 283 sesizări scrise/telefonice soluționate venite din partea cetățenilor și a altor instituții;
  • 5 sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea prevederilor din domeniul activității comerciale;
  • 18 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul disciplinei în construcții;
  • 13 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul protecției mediului;
  • 52 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care apelau la mila publicului;
  • 92 sancțiuni contravenționale aplicate persoanelor care călătoreau fără titlu valabil în mijloacele de transport în comun;
  • 680 de comunicări în vederea sancționării conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
  • 782 sancțiuni contravenționale aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul circulației pe drumurile publice;
  • 50 autovehicule ridicate de pe domeniul public.

Continuăm să acționăm pentru menținerea unui climat de siguranță și ordine publică pentru toți cetățenii și vă asigurăm de întreaga noastră receptivitate în soluționarea petițiilor dumneavoastră, fapt pentru care vă încurajăm să ne semnalați orice aspect care contravine normelor de conviețuire socială la numerele de telefon 0241484205, 0341922 sau pe adresa de email politia.locala@primaria-constanta.ro.

Alte articole

26 feb. 2025 9.36 am

Un magazin „La Doi Pași” din Constanța a fost închis temporar de comisarii de la Protecția Consumatorilor, după ce s-au descoperit mai multe nereguli, printre care și vânzarea de țigări electronice…

20 iul. 2022 8.56 am

  Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, miercuri dimineață, în Năvodari, în zona Rompetrol, acolo unde a avut loc un accident rutier între o cisternă și un…

03 feb. 2025 3.34 pm

Daniel Citirigă, conferențiar universitar doctor și decan al Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, a reacționat pe Facebook în urma…

25 dec. 2024 11.26 am

În această perioadă magică a anului, Polaris M Holding vă dorește să aveți parte de sărbători pline de bucurie, liniște și momente frumoase alături de cei dragi! Ne angajăm să păstrăm…

28 feb. 2023 7.39 pm

Dacă pentru unii dintre noi gropile din Constanța sunt doar un subiect de glume, pentru mine au fost, recent, motiv de spaimă, nervi, timp pierdut, și o pagubă nedorită în bugetul familiei din…

07 apr. 2024 3.37 pm

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari – Secția 2 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat sâmbătă, 6 aprilie, o acțiune pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică.…