Ultimele stiri

Ambasadorul României în SUA: „Echipa președintelui Trump a negat că vreun oficial al viitoarei administrații ar călători în România pentru a participa la evenimente alături de candidatul Georgescu”

Sursă foto: news.ro

Andrei Muraru, Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, a venit luni cu precizări referitoare la informaţiile apărute în spaţiul public privind sprijinul acordat candidatului prezidenţial Călin Georgescu din partea autorităţilor americane, el arătând că nimeni din echipa actualei administraţii democrate sau din echipa viitoarei administraţii republicane, sau din Congres, nu s-ar asocia cu genul de viziune politică pe care o reprezintă şi exprimă candidatul Georgescu.

Referitor la speculaţiile din presă privind o presupusă susţinere americană pentru candidatul prezidenţial Călin Georgescu, vă pot spune că, la nivelul autorităţilor americane, al politicienilor americani din ambele partide (republican şi democrat), sau al personalităţilor politice sau civice cu orientări democratice care au o voce importantă în spaţiul public american – un astfel de sprijin nu există”, spune Andrei Muraru, potrivit news.ro.

El precizează că „sunt câteva explicaţii pentru asta, în primul rând, un principiu bine stabilit în mediul politic american de a respinge şi refuza orice acţiune sau opinie care poate fi interpretată ca interferenţă în alegeri, în alegerile americane sau în alegerile din alte ţări”.

Există legi în Statele Unite care interzic exact un astfel de comportament (cel mai important act normativ se numeşte ”Hatch Act” şi interzice oficialilor cu funcţii federale să se pronunţe pe subiecte de campanie politică internă sau externă). În al doilea rând, nimeni din echipa actualei administraţii democrate sau din echipa viitoarei administraţii republicane, sau din Congres, nu s-ar asocia cu genul de viziune politică pe care o reprezintă şi exprimă candidatul Georgescu. Oamenii politici şi oficialii americani sunt foarte atenţi la mesajele antisemite, de negare a Holocaustului şi de glorificare a unor criminali de război fascişti din istorie, precum şi la poziţiile care neagă rolul SUA în asigurarea securităţii României şi care cer o aliniere la interesele Moscovei. În acelaşi timp, sunt foarte sensibili la percepţia publicului intern şi din ţările partenere şi prietene, care, cu siguranţă, s-ar simţi lezat de o posibilă încercare de implicare sau interferenţă în alegerile proprii”, precizează Andrei Muraru.

Ambasadorul României în SUA mai afirmă că în ultimele zile a vorbit cu mulţi congresmeni, republicani şi democraţi, despre evoluţiile din Romania, precum şi cu alţi oficiali americani.

Au fost surprinşi şi preocupaţi de ascensiunea acestui candidat cvasi-necunoscut, şi de modul în care s-a putut realiza această mobilizare greu de explicat în termenii unei campanii transparente şi reglementate. Oficialii americani au luat notă de concluziile CSAT cuprinse în comunicatul public din 28 noiembrie a.c. şi urmăresc în continuare foarte preocupaţi aceste evoluţii din România”, a subliniat Muraru. „Pe scurt – nu există nicio susţinere oficială din partea americană pentru candidatul Georgescu. Echipa Preşedintelui Trump a negat că vreun oficial american al viitoarei administraţii ar călători în Romania în perioada următoare pentru a participa la evenimente alături de candidatul Georgescu. Informaţia este falsă”, menţionează ambasadorul român.

Alte articole

30 ian. 2025 1.32 pm

O tragedie aviatică s-a produs miercuri seară în Washington, când un avion American Airlines s-a ciocnit în aer cu un elicopter militar și s-a prăbușit în râul Potomac. Printre pasagerii aflați…

23 oct. 2024 9.01 am

Israelul a confirmat uciderea lui Hashem Safieddine, un lider important al Hezbollah, care urma să-i succeadă lui Hassan Nasrallah, liderul decedat al grupării. Această ofensivă face parte dintr-o…

18 mart. 2025 2.52 pm

Administrația Trump analizează posibilitatea de a recunoaște Crimeea ca teritoriu rusesc ca parte a unui viitor acord menit să pună capăt războiului Moscovei împotriva Kievului. Potrivit unor…

13 feb. 2025 6.15 pm

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Ucraina nu va accepta niciun acord bilateral între Moscova și Washington care să privească țara sa fără implicarea Kievului. De asemenea,…

24 ian. 2025 10.56 am

Cel puțin trei persoane au fost ucise și peste 60 rănite vineri în urma atacurilor rusești cu drone și rachete în trei regiuni din Ucraina. În regiunea Kiev, două persoane au murit și alte două…

17 apr. 2025 5.53 pm

Cel puțin 25 de persoane, inclusiv femei și copii, au fost ucise joi în urma unor atacuri aeriene israeliene care au vizat corturi în care se adăposteau palestinieni strămutați în sudul și nordul…