Ultimele stiri

Echipa OMD Mamaia-Constanța în drum spre Polonia. A doua participare Târgul Internaţional de Turism de la Varşovia

Sursă foto: OMD Mamaia-Constanța

Creșterea vizibilității stațiunii Mamaia și a orașului Constanța ca destinații turistice, dar și a numărului de turiști polonezi, prin încheierea de parteneriate cu cei mai importanți tour operatori din industrie. Acestea sunt cele mai importante obiective pe care Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța le-a stabilit o dată cu a doua participare la Târgul Internațional de Turism de la Varșovia – TT Warsaw International Tourism Fair din acest an.

Evenimentul se desfășoară în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2024 și reunește câteva sute de expozanți din întreaga lume.

După târgurile de turism din Italia și Marea Britanie, a venit rândul Poloniei. Am încheiat prima participare din acest an la ITTF Varșovia, unde reprezentanții Polish Chamber of Tourism ne-au primit foarte bine și am discutat cu câțiva tour-operatori cheie din industrie. Anul trecut am participat pentru prima oară la Târgul Internațional de Turism de la Varșovia – TT Warsaw International Tourism Fair, unde ne-am întâlnit cu foarte mulți turiști polonezi. De altfel, fiind un eveniment deschis publicului larg și întâlnirilor de tip B2C este o ocazie excelentă pentru noi să aflăm ce își doresc turiștii polonezi în materie de vacanțe, prin întâlnirile directe cu cei care ne vor vizita standul”, a declarat George Măndilă, Președinte Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Echipa Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța care va fi prezentă la târgul de turism de la Varșovia din acest an este formată din: Sebastian Puznava – Vicepreședinte OMD Mamaia Constanța, Oana Silviana Crăciun – Specialist comunicare & relații publice, Alessandra Frunteș – specialist marketing și Alexandru Constantin – fotograf.

Importante vor fi întâlnirile cu tour operatorii internaționali, dar și promovarea unor pachete turistice atractive adaptate turiștilor polonezi. Destinația noastră oferă experiențe autentice și memorabile, stațiunea Mamaia are foarte multe de oferit în materie de servicii turistice – de la hotelurile de 3 stele la cele de 5 stele, tarifele sunt adaptate în funcție de preferințe, atât pentru cei care caută relaxarea, cât și pentru cei aflați în căutarea distracției sau a unui loc liniștit, unde să-și petreacă vacanța de vară alături de copii”, susține Sebastian Puznava – Vicepeședinte Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Înainte de deschiderea oficială a Târgului Internaţional de Turism de la Varşovia (TT Warsaw – International Tourism Fair), Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a demarat o campanie de promovare outdoor a României, care se desfășoară în perioada 16.11 – 15.12.2024, în orașele Varșovia și Cracovia din Polonia. Obiectivul campaniei este de a crește vizibilitatea României ca destinație turistică și de a genera interes din partea turiștilor polonezi.

Campania de promovare se va desfășura timp de 30 de zile și va include un mesh în cadrul Aeroportului din Cracovia, peste 1800 de ecrane digitale în tramvaiele și autobuzele din Varșovia, dar și postere cu autocolant. Ecranele digitale vor scoate în evidență destinații de vacanță din România în principalele gări din Varșovia, dar și în zonele emblematice aglomerate din oraș.

Înființată în primăvara anului trecut, OMD Mamaia Constanța își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care destinația Mamaia Constanța o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.

Alte articole

30 oct. 2024 2.53 pm

Ucraina şi Rusia sunt în discuţii preliminare pentru oprirea loviturilor reciproce asupra infrastructurii energetice, scrie Financial Times (FT), citând persoane familiarizate cu această chestiune,…

24 feb. 2023 2.11 pm

Consiliul Județean Tulcea participă, în perioada 23-27 februarie 2023, la cel mai mare târg de turism organizat în România, eveniment care are loc la Romexpo, București, se arată într-un comunicat…

19 aug. 2024 11.54 am

Stațiunea Mamaia a fost, în acest weekend prelungit, scena unor evenimente memorabile, care au transformat minivacanța de Sfânta Maria într-o sărbătoare a soarelui, distracției și spectacolelor…

25 apr. 2023 1.13 am

Un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs marți la vest de insula indoneziană Sumatra, a anunțat agenția de geofizică din Indonezia (BMKG), declanșând o alertă de tsunami, citată de Reuters.…

30 sept. 2024 3.42 pm

Donald Trump a provocat un val de critici, atât din partea democraților, cât și a unor republicani, după ce a făcut declarații jignitoare la adresa vicepreședintei Kamala Harris. În timpul unui…

05 dec. 2024 9.57 am

Guvernul francez condus de către premierul Michel Barnier a fost răsturnat miercuri de la putere printr-o moţiune de cenzură depusă de stânga, adoptată cu 331 de voturi la 289, scrie presa franceză.…