Ultimele stiri

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de ceață: vizibilitate redusă sub o sută de metri pe A2 și A4

Sursă foto: libertatea.ro

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ceaţă pentru judeţele Tulcea şi Constanţa, iar Centrul Infotrafic avertizează asupra condiţiilor de trafi de pe unele segmente din A 2 şi A4.

ANM anunţă că, până la ora 20.00, este cod galben de ceaţă în zonele:

Județul Constanța: Medgidia, Cernavodă, Ovidiu, Murfatlar, Mihail Kogălniceanu, Cobadin, Valu lui Traian, Lumina, Cogealac, Nicolae Bălcescu, Mircea Vodă, Castelu, Poarta Albă, Rasova, Ciobanu, Crucea, Peştera, Ciocârlia, Ghindăreşti, Cuza Voda, Deleni, Saligny, Adamclisi, Mereni, Seimeni, Topalu, Gârliciu, Bărăganu, Pantelimon, Târguşor, Fântânele, Tortoman, Siliştea, Saraiu, Horia, Grădina, Vulturu;

Județul Tulcea: Baia, Topolog, Cerna, Casimcea, Slava Cercheză, Dăeni, Stejaru, Ostrov, Ciucurova, Dorobanţu, Beidaud;

Se vor semnala: ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m”, a transmis ANM.

Ceață densă pe A2 şi A4

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (17.00), ceaţa reduce vizibilitatea în trafic sub 100 de metri pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 105 – 212, între localitatea Dragalina, judeţul Călăraşi şi municipiul Constanţa. De asemenea, aceleaşi condiţii de trafic sunt şi pe întreg tronsonul kilometric al autostrăzii A4 Ovidiu-Agigea”, a transmis, luni după-amiază, Centrul Infitrafic.

Potrivit poliţiştilor, se circulă în condiţii de ceaţă densă şi pe mai multe artere rutiere din judeţele Constanţa şi Tulcea, vizibilitatea în trafic fiind redusă sub 200 de metri, izolat chiar sub 50 de metri.

Recomandăm reducerea vitezei, mărirea distanţei între vehicule, folosirea corespunzătoare a luminilor şi evitarea opririi pe benzile de circulaţie sau pe banda de urgenţă”, a transmis Centrul Infotrafic.

Lasati un comentariu