Ultimele stiri

Acțiune a polițiștilor în Portul Constanța: șofer de TIR amendat cu 12.000 de lei după ce ar fi intervenit asupra aparatului de înregistrare de tip tahograf

Sursă foto: IPJ Constanța

Joi, 31 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Acțiunea a avut loc în Portul Constanța.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 73 de persoane și au fost verificate tot atâtea vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, patru dintre acestea fiind aplicate în baza O.G. 37/2007, pentru intervenție ilegală asupra aparatului de înregistrare de tip tahograf, prin montarea unui dispozitiv magnetic cu scopul de a altera datele înregistrate de aparat, nerespectarea timpilor de conducere și nedescărcarea datelor tahograf în termenul legal.

Totodată, au fost aplicate 10 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.De asemenea, doi conducători auto au fost sancționați contravențional în baza Legii 132/2017, pentru lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă. Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 32.000 de lei.

A fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere, au fost retrase două certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare, fiind indisponibilizate două vehicule.

Astfel, la data de 31 octombrie, în jurul orei 09.10, polițiștii au identificat un bărbat care ar fi condus un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și semiremorcă.În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul ar fi intervenit asupra aparatului de înregistrare de tip tahograf prin montarea unui dispozitiv magnetic, cu scopul de a altera datele înregistrate de aparat.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu suma de 12.000 de lei, iar ansamblul rutier a fost indisponibilizat.

Alte articole

03 iul. 2024 12.51 pm

În perioada 4-7 iulie, când pe Plaja Modern se desfășoară Festivalul Neversea, liniile autobuzelor 48, 44, 51 și 101 își vor prelungi traseul până în Portul Tomis, în stația care deservește…

26 mart. 2024 4.44 pm

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a anunţat că, într-o perioadă de doar două zile, au fost finalizate lucrările de reamenajare a terenului de sport și a exteriorului unei școli, cu rezultate…

15 aug. 2024 12.59 pm

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea traficului…

16 ian. 2024 2.36 pm

Poliţiştii şi procurorii fac, astăzi, 28 de percheziţii, în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, printre care şi Constanţa, la firme suspectate că vindeau produse electronice şi…

01 apr. 2024 11.08 am

Din cauza lucrărilor de asfaltare din cartierul Tomis Plus, autobuzele Liniei 3 întorc la sensul giratoriu de pe str. Krakovia. Potrivit CT Bus, traficul va reveni la normal după finalizarea lucrărilor.…

17 mart. 2025 9.21 am

În orașul Hârșova, județul Constanța, se desfășoară lucrări de modernizare a infrastructurii de apă în cadrul contractului CL31 – “Stație tratare apă, rezervoare și conductă transport…