Ultimele stiri

Nicolae Ciucă: România nu este încă la acel echilibru macroeconomic prin care să poată să-şi permită şi un deficit şi o datorie publică mari

Sursă foto: captură video

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri că România nu este încă la acea stabilitate, la acel echilibru macroeconomic prin care să poată să-şi permită şi un deficit şi o datorie publică mari.

Din discuţiile pe care le-am avut cu ministrul de Finanţe, cu domnul Marcel Boloş, a rezultat foarte clar, şi după ultima activitate pe care a avut-o la Bruxelles săptămâna aceasta, că se menţin parametrii agreaţi împreună cu Comisia şi prevăzuţi în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. De asemenea, s-a acceptat ca între Guvernul României şi Banca Mondială să existe un studiu prin care să se stabilească măsurile pentru reducerea deficitului.

Nu doar deficitul este o problemă, este şi datoria publică pe care trebuie să le gestionăm cât se poate de chibzuit, pentru că România nu este încă la acea stabilitate, la acel echilibru macroeconomic prin care să poată să-şi permită şi un deficit şi o datorie publică mari”, a declarat Ciucă.

Alte articole

02 aug. 2024 2.44 pm

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite felicitări, vineri, după ce România a câştigat încă două medalii obţinute de canotajul românesc, astăzi, la Paris. „Senzaţională performanţă.…

27 iul. 2024 12.05 pm

Meteorologii anunţă un nou val de caniculă, fiind emisă o avertizare cod galben pentru zilele de duminică şi luni. Avertizarea vizează municipiul Bucureşti şi 12 judeţe, unde temperaturile vor…

24 iun. 2024 6.19 pm

Un incendiu de vegetaţie se manifestă în proximitatea autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 34, în zona localităţii Fundulea, judeţul Călăraşi, transmite Centrul Infotrafic…

08 dec. 2023 8.43 pm

Un tânăr din Tulcea, urmărit internaţional pentru trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri şi infracţiuni la regimul armelor, va fi extrădat din Marea Britanie şi va sosi la Bucureşti…

11 feb. 2025 11.12 am

Peste 100 de clădiri din ţară vor fi iluminate în roşu, marţi,cu ocazia Zilei Europene 112, pentru a atrage atenţia asupra rolului esenţial al numărului unic de urgenţă şi a încuraja cetăţenii…

08 apr. 2024 5.51 pm

Statul Major al Forțelor Navale a anunțat că obiectul plutitor de pe Brațul Chilia este o mină istorică, din cel de-al Doilea Război Mondial, fără încărcătură explozivă. Scafandrii de luptă…