În perioada 9-15 septembrie, polițiștii locali din cadrul Direcției generale poliția locală au acționat pe raza municipiului Constanța în conformitate cu atribuțiile prevăzute de Legea nr. 155/2010 a poliției locale în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, legalitatea lucrărilor de construcții, protecția mediului, precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind desfășurarea comerțului stradal și a activităților comerciale.
În urma verificărilor efectuate au fost obținute următoarele rezultate:
- 727 PVCSC în valoare totală de 406.532 lei;
- 63 note de constatare/anexe note/conformare măsuri dispuse prin PVCC, somații sau NC emise de SAC, SDCAS, SUMDC, SPM;
- 27 somații;
- sesizări: verificate 378; rezolvate 323;
- 861 adrese către cetățeni/alte instituții;
- 11 locații pe raza UAT Constanța – comunicări prin afișare la domiciliul/sediul contravenientului;
- 9 referate de măsuri;
- 1 referat demolare;
- 1 dispoziție demolare;
- 18 documentații dosare instanță;
- 7 locații verificate privind legalitatea executării lucrărilor de construcții;
- 105 verificări organizare de șantier d.p.d.v. al protecției mediului;
- 1.079 apeluri telefonice recepționate;
- 407 apeluri telefonice inițiate;
- 568 apeluri preluate prin stația emisie/recepție alte situații;
- 542 apeluri inițiate prin stația de emisie/recepție/alte situații;
- 204 sesizări telefonice înregistrate;
- 385 solicitare sprijin/contactarea deținătorilor de autovehicule;
- 39 solicitări sprijin în vederea desfăsurării în condiții optime a lucrărilor efectuate pe raza municipiului Constanța;
- 825 solicitări informații de interes personal/comunitar;
- 1.169 verificări în baza de date M.A.I.;
- 281 interogări ONRC;
- 598 verificări informații aplicații;
- 162 documente preluate/implementate/clasate/de la personalul din teren;
- 1 situaţie luată la cunoştinţă de pe camere video şi transmise spre competentă soluţionare;
- 729 procese verbale de contravenție introduse în programul de evidență;
- 419 chitanțe plată PVCC implementate;
- 1 infracțiune constatată;
- 30 auto ridicate.
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului monitorizează în permanență zonele cu potențial ridicat de abandon al deșeurilor. De asemenea, au verificat menținerea curățeniei în cadrul unui număr de 105 organizări de șantier de pe raza UAT Constanța și au aplicat un număr de 21 sancțiuni contravenționale în valoare de 58.100 lei.
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul activității comerciale acționează zilnic în pe raza UAT Constanța în vederea prevenirii comerțului ambulant. Au fost aplicate un număr de 12 sancțiuni contravenționale pentru aceste fapte încheiate în conformitate cu prevederile HCL nr. 261/2023. De asemenea, au fost verificaţi un număr de 15 operatori economici, 13 deţineau actele administrative necesare funcţionării, iar 2 fiind sancționați în conformitate cu prevederile OG nr. 99/2000 cu amenzi în valoare de 800 de lei.
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții și afișajului stradal au verificat afișajul stradal aplicând un număr de 10 sancțiuni în valoare de 5.000 lei pentru lipirea afișelor în alte locuri decât cele special amenjate. De asemenea, au verificat 7 organizări de șantier și au încheiat un număr de 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 15.100 lei pentru nemontarea mesh-urilor perimetrale la construcțiile în curs de executare, neîmprejmuirea cu panouri aliniate a șantierului și depozitarea materialelor pe domeniul public fără achitarea taxei de ocupare.



