Ies la iveală noi detalii din dosarul dublei crime care a șocat Constanța. Două femei au fost omorâte de același individ care le-ar fi furat și le-ar fi vândut mașinile. Criminalul este un tânăr în vârstă de 26 de ani, poreclit „Șacalul”.
Complice la crime ar fi fost și concubina bărbatului, care și-ar fi pus fiul de 15 ani să ajute la ștergerea urmelor în cazul femeii ucise într-un apartament din Mamaia Nord. Mai mult, minorul ar fi ajutat și la transportul tinerei din Timișoara, pe câmpul din apropierea localității Sinoe.
Adolescentul de 15 ani a fost dus la audieri, iar ceilalți patru copii ai femeii se află la DGASPC.
Cele două victime, se pare că au fost ucise în același mod, de către același individ. Deocamdată nu se știe cu certitudine cauza morții deoarece starea de putrefacție a victimelor a împiedicat medicii legiști experți să o determine (…) Cert este că, în cursul investigațiilor s-a stabilit că inculpatul reținut, care are un cazier bogat încă din minorat, a încercat să obțină prin mijloace frauduloase bani și alte bunuri de la cele două victime. Le-a cunoscut pe victime prin intermediul unei publicații de pe internet care oferă servicii sexuale. Pe prima dintre victime se pare că a ucis-o în locuința închiriată de aceasta în stațiunea Mamaia, pe data de 2 iulie 2024, iar pe cea de-a doua victimă a ucis-o la data de 27 august 2024, în Năvodari, în locuința în care era găzduit de inculpata care a fost și ea reținută în dosar”, a transmis Zafer Sadâc.
Potrivit acestuia, inculpata reținută are și patru copii minori în întreținere și a fost acuzată, printre altele, pe lângă tăinuire și favorizarea făptuitorului, și pentru rele tratamente aplicate minorului, întrucât a rezultat că aceasta ar fi consumat substanțe halucinogene în prezența copiilor, ar fi ținut cadavrul două zile în locuință de față cu copiii minori și există și indicii că s-ar fi comportat violent față de copii.
Date din anchetă au dus la ipoteza că a fost același mod de operare al inculpatului. Le ucidea pe victime pentru a le deposeda de autoturisme. Pe prima victimă a deposedat-o de un autoturism Audi A4 pe care ulterior l-a înstrăinat, a făcut schimb cu alte persoane din județul Tulcea, iar acele persoane, după mai multe înstrăinări succesive au înmatriculat autoturismul în Bulgaria. Celei de-a doua victime i-a sustras autoturismul BMW seria 1, pe care l-a condus pe drumurile publice, iar pe data de 3 septembrie, în timp ce rula între Sinoe și Mihai Viteazu a părăsit carosabilul și s-a răsturnat, ajungând la spital, iar mașina victimei a fost distrusă”, a mai declarat Zafer Sadâc.
Mai mult, potrivit procurorului, se pare că „Șacalul” a sustras cele două telefoane mobile ale celei de-a doua victime alături de suma de 11.000 de lei pe care aceasta o avea în mașină, bani pe care i-a cheltuit și i-a plătit victimei chiria la hotelul la care stătea. De asemenea, a folosit telefonul tinerei pentru a da de înțeles rudelor că victima ar fi în viață. Cu restul de bani, criminalul și-ar fi achitat datorii și ar fi cumpărat droguri. De asemenea, unul dintre telefoane a fost vândut.
Cea de-a doua victimă a fost ucisă în locuința femeii inculpate și ținută acolo două zile, a fost transportată de către inculpatul reținut și minor în portbagajul mașinii și abandonată în zona satului Sinoe, pe câmp (…) Minorul a povestit că inculpatul le-ar fi sugrumat pe victime, și astfel le-ar fi ucis. Ieri când polițiștii au intrat să facă percheziții la locuința victimei, copiii au spus: mami a zis să nu vă spunem nimic despre tanti aceea moartă care a stat la noi în casă”, a mai spus Zafer Sadâc.