Ultimele stiri

Dana Marijuana ar fi fost prinsă sub influența drogurilor la volan, în localitatea 2 Mai

Sursă foto: Instagram/@danacoteanu

Fosta artistă Marijuana (Dana Coteanu) a fost prinsă sub influența drogurilor la volan, în 2 Mai, conform informațiilor G4Media. Incidentul s-ar fi produs la primele ore ale dimineții de joi. Aceasta ar fi ieșit pozitiv la amfetamină și canabis.

Nu este pentru prima dată când artista are probleme cu consumul de substanțe interzise.

Potrivit IPJ Constanța, joi, 22 august, în jurul orei 02.25, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat o femeie, de 44 de ani, care a condus un autoturism pe D.N. 39, în localitatea 2 Mai.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, transmite IPJ Constanța.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

Reamintim că în urmă cu un an, tot în localitatea 2 Mai, Vlad Pascu, aflat sub influența mai multor droguri, a intrat cu mașina într-un grup de tineri, ucigând doi studenți: TRAGEDIA DE LA 2 MAI. Un an de la accidentul care a zguduit o țară întreagă, și nicio condamnare! Vlad Pascu își așteaptă pedeapsa în urma unui proces plin de controverse – reorganizare în IPJ Constanța și proteste

Alte articole

11 sept. 2024 12.32 pm

Primăria Constanța a anunțat miercuri, 11 septembrie, prin intermediul unui comunicat de presă, că Agenția pentru Protecția Mediului a dat undă verde pentru amenajarea sistemului de irigații…

15 feb. 2024 4.12 pm

USR Constanța a organizat joi, 15 februarie, o conferință de presă în cadrul căreia au fost abordate mai multe subiecte de interes public local, între care și situația Pădurii Comorova. La conferința…

19 apr. 2022 2.49 pm

  Arhiepiscopia Clujului anunță, printr-un comunicat de presă, că refugiații ucraineni vor avea, la Cluj, liturghii în limba ucraineană precum și un duhovnic la care se vor putea spovedi…

09 feb. 2024 2.30 pm

Pentru remedierea unei avarii survenite astăzi, 9 februarie, pe conducta magistrală Port, cu diametrul de 800 mm, de la nivelul Stației de Pompare Călărași, echipele RAJA au fost nevoite să sisteze…

19 sept. 2022 3.14 pm

  Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) are deosebita plăcere de a vă invita la lansarea volumului Reședințele Regale de la Marea Neagră: Casele de vis ale Reginelor…

22 apr. 2025 7.09 pm

Compania Naţională „Administraţia Canalelor Navigabile” vrea să investească 123,21 milioane lei, inclusiv TVA, în modernizarea fronturilor de aşteptare la Portul Medgidia, arată un proiect…