Ultimele stiri

Polițiștii constănțeni, alături de elevi în ultima săptămână a anului școlar 2023-2024

Cu câteva zile înainte de debutul vacanței de vară, polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității s-au aflat în mijlocul elevilor, continuând activitățile informativ-preventive în rândul populației școlare.

Astfel, astăzi, la sediul Sălii de Sport a comunei Valu lui Traian, polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității, împreună cu cei ai Serviciului Siguranță Rutieră, au organizat, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța, etapa județeană a Concursului Național „Educație Rutieră, Educație pentru Viață 2024”, destinat elevilor din învătământul preuniversitar.

Scopul concursului l-a constituit formarea comportamentului rutier responsabil, pe baza cunoașterii și respectării regulilor de circulație.

Un alt palier de intervenție preventivă a avut în prim-plan liceenii, polițiștii organizând lecții deschise cu elevii Liceului Tehnologic „Gheorghe Duca” din municipiul Constanța și ai Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din municipiul Constanța, utilizând metode interactive, ce au stimulat implicarea activă a adolescenților.

Prin intermediul acestor activități, ce au aplicabilitate atât la școală, cât și în vacanța de vară care va urma, polițiștii le-au oferit adolescenților o serie de sfaturi și recomandări antivictimale, accentuând implicațiile negative ale utilizării substanțelor ilicite, dar și a modului în care pot evita situațiile la risc de consum de droguri”; transmite IPJ Constanţa.

Alte articole

28 iul. 2023 3.16 pm

Stelian Ion, președintele USR Constanța, a anunțat salvarea Complexului Bar Orient din centrul stațiunii Mamaia. „Anul trecut, în luna august, primăria lui Vergil Chițac emitea un certificat…

08 nov. 2023 11.23 am

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au desfășurat luni, 6 noiembrie, o acțiune tematică pe raza municipiului Constanta pentru depistarea și sancționarea…

09 nov. 2024 11.19 am

Echipele furnizorului de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere la nivelul instalațiilor de energie electrică din satul Dorobanțu (comuna Nicolae Bălcescu), județul Constanța,…

26 aug. 2023 12.14 pm

În noaptea de 25 spre 26 august a.c., Poliția Română a desfășurat, în județul Constanța, stațiunile Vama Veche și Mamaia-Năvodari, o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră…

05 aug. 2023 5.40 pm

La data de 4 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Secția 3 Poliție Rurală Mangalia au efectuat 10 percheziții domiciliare într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea…

23 feb. 2025 7.51 pm

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi tentative de fraudă, prin mesaje primite într-o aplicaţie în care victimele sunt îndemnate să voteze online pentru a ajuta un participant la un presupus…