Ultimele stiri

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv. Decizia instanței este definitivă

Sursă foto: playsport.ro

Tribunalul Constanţa a respins marți cererea formulată de Vlad Pascu, autorul accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, de a fi judecat în arest la domiciliu. Decizia este definitivă.

În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen. rap. la art. 206 C.pr.pen., respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva încheierii de şedinţă din data de 09.04.2024 a Judecătoriei Mangalia, de inculpatul PASCU MATEI VLAD …, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) şi (3), art. 196 alin. (1) şi (4), art. 336 alin. (2) şi art. 338 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal. În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă contestatorul – inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.04.2024,” se arată în decizia instanței.

Reamintim că Judecătoria Mangalia a decis, săptămâna trecută, ca Vlad Pascu să rămână în arest preventiv încă 30 de zile, iar decizia a fost contestată la Tribunalul Constanţa.

În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi. Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Marți, 16 aprilie, mai mulţi tineri au protestat în faţa Tribunalului Constanţa şi au cerut dreptate pentru victime: Protest în fața Judecătoriei Constanța. Mai mulți tineri cer dreptate pentru Sebi și Roberta, studenții uciși de Vlad Pascu: „În locul celor doi puteam fi noi sau apropiații noștri”

Alte articole

03 feb. 2025 12.07 pm

Miercuri – 05 februarie 2025, echipele RAJA execută lucrări de sectorizare și montare a unor debitmetre la nivelul rețelelor stradale, în cadrul contractului – “Realizare cămine și instalație…

20 dec. 2024 12.55 pm

Joi, 19 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au identificat trei persoane care ar fi achiziționat obiecte pirotehnice a căror deținere este interzisă. Persoanele în cauză…

10 feb. 2025 1.04 pm

Eli Sharabi, un ostatic israelian răpit de Hamas în urmă cu 16 luni, a fost eliberat sâmbătă în Deir al-Balah, Gaza, doar pentru a descoperi că soția sa, Lianne Sharabi, și fiicele lor, Noiya…

10 oct. 2022 3.37 pm

  „Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța și-a schimbat denumirea și forma juridică și a devenit societate cu răspundere limitată – „Administrația…

23 mart. 2021 7.07 pm

  ONG-ul Observatorul Român de Sănătate a publicat un studiu prin care a analizat activitatea celor mai mari cincisprezece primării din România și acțiunile concrete întreprinse de acestea…

12 dec. 2023 4.10 pm

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), liderul proiectului „CityINNOHub (ConsTanta INNovation Hub, a center for the digital transformation of SMEs and PSOs in SE Romania)”, a obținut, prin competiție…