Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu, șoferul drogat care a provocat o tragedie în vara trecută în 2 Mai, va continua să se ocupe de proces, chiar dacă este anchetată pentru comportament neadecvat.
Astfel, la noul termen al procesului din data de 14 martie, părinții celor doi studenți uciși în accidentul provocat de Vlad Pascu vor fi din nou în fața magistratului care i-a întrebat dacă Sebastian Olariu, unul dintre tinerii morți, se află în sala de judecată și care a adoptat un comportament considerat de mulți drept sfidător, mestecând gumă pe toată durata procesului.
Procedura de anchetă este anevoioasă, iar prima etapă nu presupune deplasarea inspectorilor de la Inspecția Judiciară la Judecătoria Mangalia. Aceștia vor trebui să stabilească în termen de 45 de zile dacă se decide clasarea cauzei sau, dimpotrivă, începe cercetarea disciplinară a judecătoarei. Ulterior, în cazul în care se constată nereguli, inspectorii se vor deplasa la Judecătoria Mangalia pentru a face verificări, a cere documente sau înregistrarea ședinței de judecată, precum și pentru a discuta cu magistratul.
În momentul acesta ne aflăm în procedura verificărilor prealabile, unde se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. În această etapă, nu este obligatorie prezența magistratului verificat, dar nu este exclusă ascultarea lui, dacă inspectorul considera necesar. Dacă se va trece la cercetarea disciplinară e obligatorie ascultarea magistratului”, a declarat Alin Alexandru, purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pentru adevarul.ro.
Dacă sesizarea este admisă, judecătoarea va fi deferită Consiliului Superior al Magistraturii pentru a se lua o măsură de sancționare.
Etapa de cercetare disciplinară poate dura 60 de zile cu posibilitatea de a fi prelungită cu 30 de zile, în cazul în care există motive care să justifice această măsură”, conform procedurii Inspecției Judiciare.
Potrivit adevarul.ro, Ioana Ancuța Popoviciu a fost deja sancționată de CSM anul trecut. În 31 mai 2023, Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară i-a aplicat „avertisment” judecătoarei Popoviciu pentru „exercitarea funcției cu gravă neglijență” (art. 271 lit.s din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor).
CSM a respins la acea dată acuzațiile formulate de Inspecția Judiciară, referitoare la comiterea altor două abateri disciplinare de către judecătoarea Ioana Ancuța Popoviciu privind “nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor” și “nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ”.