Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracțiunilor de Mediu au desfășurat, în perioada 27 martie – 8 aprilie, o serie de acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul gestionării deșeurilor.
În urma verificărilor efectuate la patru operatori economici, oamenii legii au constatat cinci abateri contravenționale. Pentru neregulile identificate, au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 80.000 de lei, conform prevederilor O.U.G. 92/2021 și H.G. nr. 856/2002, transmite IPJ Constanța.
Abaterile au vizat, în principal, depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor și lipsa măsurilor pentru eliminarea acestora în condiții legale. De asemenea, polițiștii au constatat și o infracțiune prevăzută de legislația în vigoare, care vizează abandonarea sau aruncarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate. În acest caz, au fost demarate procedurile legale specifice.
Acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, autoritățile urmărind respectarea strictă a normelor de mediu și sancționarea celor care le încalcă.






