Ultimele stiri

Vizită importantă la Prefectura Constanța. Experți americani, discuții despre siguranța județului

Prefectul județului Constanța, Adrian-Teodor Picoiu, a primit luni, 6 aprilie 2026, în Sala Ovală a Instituției Prefectului, o delegație mixtă româno-americană formată din specialiști în cooperare civil-militară (CIMIC), în cadrul unei întâlniri dedicate consolidării colaborării interinstituționale.

Din delegația americană au făcut parte căpitanul Dominic Smith, alături de Cody Rauch, George Olson și Sydney Bardwell. Aceștia au fost însoțiți de reprezentanți ai Batalionului 1 CIMIC: sublocotenentul Adrian Lupu, plutonierul major Darius-Cristian Marianopol și caporalul clasa a II-a Horia Botorogeanu.

La discuții au participat și reprezentanți ai principalelor instituții din județ cu atribuții în domenii esențiale, precum situațiile de urgență, ordinea publică, sănătatea și educația. Printre aceștia s-au numărat conducerea ISU Dobrogea, a Jandarmeriei Constanța, a Inspectoratului de Poliție Județean, Direcției de Sănătate Publică, Serviciului de Ambulanță Județean, Inspectoratului Școlar Județean, precum și reprezentanți ai sectorului energetic.

Temele abordate au vizat în principal întărirea mecanismelor de cooperare între instituții, creșterea capacității de reacție rapidă în situații de urgență, dar și evaluarea resurselor medicale disponibile la nivelul județului Constanța. De asemenea, au fost analizate proiectele de infrastructură aflate în derulare, considerate esențiale pentru dezvoltarea și siguranța regiunii.

Menținerea unui dialog constructiv și a unei colaborări între instituțiile județene și partenerii noștri internaționali este esențială. Ne dorim un schimb constant de bune practici pentru a asigura un climat de siguranță și dezvoltare pentru locuitorii județului Constanța, a declarat prefectul Adrian-Teodor Picoiu.

Întâlnirea confirmă preocuparea autorităților locale pentru consolidarea cooperării cu partenerii externi, în vederea creșterii gradului de pregătire și reziliență în fața situațiilor de criză.

Lasati un comentariu

```