Ultimele stiri

Neurochirurg din Constanța, trimis în judecată pentru înșelăciune

Sursă foto: Freepik.com

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au dispus trimiterea în judecată a unui medic neurochirurg din Constanța, acuzat de înșelăciune după ce ar fi indus în eroare un pacient pentru a obține sume importante de bani.

Potrivit comunicatului Parchetului, medicul lucra într-o clinică privată din municipiul Constanța și ar fi profitat de afecțiunea unui pacient cu dureri de spate, convingându-l să accepte proceduri și costuri medicale prezentate fals.

În noiembrie 2022, neurochirurgul ar fi prezentat în mod eronat caracteristicile unei intervenții, invocând o tehnică denumită „ULTRA”. Pentru a părea credibil, acesta și-a atribuit în mod fals titluri academice, precum profesor universitar la Universitatea Stanford și coordonator al departamentului de Neurochirurgie din cadrul aceleiași instituții. În realitate, procedura efectuată a fost diferită de cea promisă pacientului.

Medicul este acuzat și că ar fi vândut pacientului o membrană biologică Lyoplant la prețul de 21.316 lei, prezentând-o ca indispensabilă și cu drept exclusiv de utilizare, deși valoarea reală pe piață era de 187,11 lei.

De asemenea, acuzarea menționează că medicul ar fi prezentat fals procedura unor infiltrații ca fiind realizate sub ghidaj CT în timp real, cu o rată de succes de 85-87%, deși acestea au fost efectuate fără scanare în timp real, având o rată de răspuns de doar 30%.

În urma acestor practici, pacientul a suferit un prejudiciu total de 26.566 lei: 5.250 lei pentru infiltrațiile sub ghidaj CT și 21.316 lei pentru membrana Lyoplant.

Lasati un comentariu

```