Ultimele stiri

Rubio: Ucraina nu este războiul Americii, şi totuşi am contribuit. Dar atunci când SUA au avut nevoie, nu au primit răspunsuri pozitive

Sursă foto: axios.com

Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat că implicarea Statelor Unite în conflictul din Ucraina a fost mai mare decât a oricărei alte țări, deși acesta „nu este războiul Americii”. Oficialul a sugerat că, în momentele în care Washingtonul a avut nevoie de sprijin, răspunsul aliaților nu a fost pe măsură.

Declarațiile vin în contextul unor noi critici lansate de Donald Trump la adresa NATO. Liderul de la Casa Albă a acuzat statele membre ale alianței că nu au oferit sprijin în chestiunea Iranului, transmițând totodată că SUA „nu vor uita” acest moment.

Rubio a explicat că observațiile președintelui reflectă o frustrare mai largă legată de echilibrul contribuțiilor internaționale.

Statelor Unite li se cere constant să ajute într-un război din Europa, iar noi contribuim mai mult decât oricine. Dar atunci când SUA au avut nevoie, nu au primit răspunsuri pozitive”, a spus el, subliniind că acest aspect ar putea influența deciziile viitoare ale administrației americane.

În același timp, oficialul american a sugerat că partenerii internaționali ar trebui să se implice și în alte dosare sensibile. Întrebat dacă va solicita sprijinul statelor G7 pentru situația din Strâmtoarea Ormuz, Rubio a răspuns că acest lucru este „în interesul lor”, având în vedere dependența mai mare a altor state de resursele energetice care tranzitează zona.

El nu a oferit detalii concrete privind tipul de ajutor așteptat, precizând că aceste aspecte țin de competența Departamentului Apărării, dar a reiterat că implicarea aliaților este esențială din perspectiva intereselor lor naționale.

Lasati un comentariu

```