Debut tensionat în ședința Consiliului Local al municipiului Constanța de joi, 26 martie 2026, unde discuțiile au degenerat rapid într-un schimb de replici dure între primarul Vergil Chițac și consilieri locali.
Conflictul a pornit după intervenția consilierului independent Felicia Ovanesian, care a ridicat o serie de întrebări legate de situația unui teren din zona Abator, unde, în cursul dimineții, au fost tăiați copaci pentru amenajarea unei parcări.
Aceasta a cerut explicații privind legalitatea autorizațiilor emise și lipsa unor măsuri alternative, adresând mai multe întrebări directe: de ce se construiește pe spații verzi, de ce sunt emise autorizații în anumite condiții, de ce nu a fost inițiată exproprierea în zonă și de ce nu a fost revocată autorizația, așa cum s-ar fi discutat anterior.
„Ați distrus psihicul la câteva sute de familii pe acolo”, a subliniat Felicia Ovanesian, moment în care Vergil Chițac s-a enervat și i-a transmis: „De ce bateți câmpii?”. „Cu tot ce spuneți, bateți câmpii”, a spus acesta.
Tensiunile au crescut după intervenția consilierului USR Cătălin Iacob, care a criticat acțiunile administrației locale și a făcut referire la nemulțumirea locuitorilor din zonă:
Am pus pe telefon sunetul drujbelor de azi dimineață. Aceasta este practica administrației locale, nu cum ar trebui. În cartierul Abator, oamenii s-au trezit de dimineață…”.
La intervenția lui Cătălin Iacob, primarul a spus că s-a săturat să asculte prostiile lor, moment în care Felicia Ovanesian i-a cerut acestuia să părăsească ședința. Edilul a răspuns ironic: „Dacă plec, cu cine mai vorbește domnul Iacob?”.
Discuția a continuat pe tema exproprierii terenului, consilierii susținând că aceasta ar fi o soluție, însă primarul a precizat: „Nu pot să fac expropriere fără studiu de fezabilitate”.
Schimbul de replici, marcat de acuzații și ironii, a avut loc chiar la începutul ședinței, înainte de dezbaterea proiectelor de pe ordinea de zi.



