Ultimele stiri

Contabila-șefă a ISJ Constanța, sancționată după o tranzacție nelegală din fonduri publice

Sursă foto: Facebook.com/ISJ Constanța

Contabila-șefă a Inspectoratului Școlar Județean Constanța a fost sancționată disciplinar cu diminuarea salariului de bază cu 10% pentru o perioadă de trei luni, după ce a aprobat o plată nelegală, în valoare de peste 312.000 de lei, către o firmă de transport. Decizia a fost contestată la Tribunalul Constanța.

Sancțiunea a fost dispusă în urma unei cercetări disciplinare finalizate la finalul lunii ianuarie 2026, care a stabilit că plata a fost efectuată fără respectarea procedurilor legale privind cheltuirea fondurilor publice. Concret, suma a fost achitată în lipsa documentelor justificative aprobate și fără aplicarea vizei de control financiar preventiv.

Conform raportului, un ordin de plată emis în noiembrie 2025 nu a fost procesat în aceeași zi, din cauza programului redus al Trezoreriei, iar plata a fost realizată ulterior, după trei zile, printr-un alt document, în valoare de 312.907 lei.

Ulterior, în registrul aferent ordinelor de plată au fost identificate modificări neconforme: corecturi realizate cu pastă și schimbarea numerotării documentului. După aceste intervenții, în evidențe apărea că suma ar fi fost destinată unor drepturi salariale și indemnizației de hrană, nu achitării serviciilor de transport. Chiar dacă există suspiciuni că modificările ar fi fost făcute de o altă persoană din compartiment, comisia a stabilit că răspunderea pentru efectuarea plății fără respectarea cadrului legal revine contabilului-șef, potrivit atribuțiilor din fișa postului. În cadrul audierii din decembrie 2025, contabila a recunoscut depășirea termenelor și nu a contestat semnăturile de pe documente, însă a invocat volumul ridicat de muncă. Argumentele nu au fost acceptate, comisia subliniind că respectarea procedurilor legale este o obligație directă a funcției.

Sancțiunea a fost aplicată cu puțin timp înainte de demisia fostului inspector școlar general, Sorin Mihai, în urma constatărilor Corpului de Control al Ministerului Educației, care a indicat un prejudiciu de peste 35 de milioane de lei.

Ulterior, Direcția Națională Anticorupție a deschis un dosar penal in rem, vizând faptele. De asemenea, raportul de control a arătat că, timp de trei ani, mai mulți inspectori școlari au beneficiat de deconturi de navetă, între 200 și 500 de lei, fără a avea acest drept. Potrivit declarației de avere, contabila Roberta Laura Galav este și trezorier în cadrul organizației femeilor liberale din PNL Constanța.

Reacția conducerii ISJ

Inspectorul școlar general, Claudia Portase, a precizat că sancțiunea a fost aplicată în baza Codului muncii, în urma unei cercetări disciplinare prealabile. Aceasta a subliniat că plata a fost aprobată fără ordonanțare semnată de ordonatorul de credite și fără viza de control financiar preventiv.

Raportul comisiei a fost transmis Consiliului de administrație al ISJ Constanța și înaintat către Inspectoratul de Poliție Județean. Între timp, contabila a contestat decizia în instanță, iar instituția urmează să formuleze apărarea în termenul legal. Totodată, angajata este vizată într-o nouă procedură disciplinară, declanșată în baza concluziilor Corpului de Control.

Lasati un comentariu

```