Există, în această țară, oameni care și-au vândut sufletul pentru câteva privilegii pământești și care, după ce regimul criminal le-a cerut sânge și loialitate, s-au întors cu zâmbetul pe buze în lumina publică. Ei nu doar că au fost complici, ci au vânat pur și simplu libertatea altora. Aceasta este soarta lor morală.
Un astfel de om este Ali Beazit, consilier local, apropiat al primarului Vergil Chițac, confirmat de instanță drept colaborator al Securității, prin decizia Curții de Apel București, la sesizarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Judecătorii au rostit cuvântul adevărului, iar el rămâne neatins de rușine… deocamdată.
Până aici, nimic spectaculos. Doar încă o filă dintr-un dosar prea gros al ipocriziei autohtone. Ce este cu adevărat revoltător este liniștea cu care acest om își continuă viața. Nicio tresărire a conștiinței, nicio jenă. Ocupă funcții, primește bani, zâmbește. Lumea îl tolerează.
Domnul Beazit este membru al Partidului Național Liberal, al unui partid ai cărui înaintași au umplut pușcăriile comuniste și unii dintre ei au sfârșit acolo, pentru că au refuzat să colaboreze. Și iată-l acum: turnător, prosper, respectabil. În fața unei asemenea prăpastii morale, societatea și partidul rămân surde și oarbe.
Sufletul acestui om e împărțit între nenorocirea victimelor și confortul lui personal. Așa se arată adevărata față a oamenilor mici care sfidează tot ce e drept și corect.
Nu e vorba de răzbunare. Nimeni nu cere pedepse. Dar cine are tupeul să toarne și apoi să prospere, fără niciun strop de rușine, trebuie să știe că adevărul va fi arătat tuturor. Iar cei care tac și acceptă devin complici, chiar dacă stau cuminți pe margine.
Privim acest caz și vedem nu doar un turnător, ci o boală a societății: o comunitate care a uitat ce este onoarea, ce este demnitatea, ce este conștiința; unde trecutul devine un detaliu, iar rușinea doar un moft. Și dacă nu ne mai tulbură asta, dacă putem privi așa fără niciun strop de scârbă morală, atunci vina nu mai este a lui Ali Beazit. Este a noastră. Pentru că, în cele din urmă, răul nu se încheie la cel care l-a săvârșit. Răul ne condamnă pe toți cei care îl acceptăm.



