Ministerul Afacerilor Externe s-a autosesizat în cazul româncei arestate după ce ar fi încercat să pătrundă, alături de un cetățean iranian, în baza de submarine nucleare Faslane din Marea Britanie și a solicitat informații oficiale autorităților britanice.
Potrivit MAE, Consulatul General al României la Edinburgh a făcut deja demersuri pe lângă autoritățile scoțiene și este pregătit să acorde asistență consulară, în limitele competențelor legale.
Instituția a confirmat că una dintre cele două persoane acuzate în acest caz are cetățenie română. Femeia, în vârstă de 31 de ani, este cercetată pentru încălcarea legislației privind securitatea națională a Regatului Unit.
Conform autorităților britanice, aceasta ar fi încercat, împreună cu un bărbat iranian, să pătrundă într-o bază navală strategică, unde sunt staționate submarine nucleare. Cei doi au fost opriți de forțele de securitate și reținuți, iar anchetatorii iau în calcul inclusiv ipoteza unui posibil caz de spionaj.
MAE a precizat că nu poate oferi, în acest moment, informații suplimentare despre identitatea persoanei, în lipsa consimțământului acesteia



