Ultimele stiri

Tragedia din Portul Midia. Două trupuri recuperate, trei familii mai speră la o minune, ministrul Apărării: „S-a cerut ajutorul Armatei, două echipe de scafandri s-au scufundat la 26 m adâncime”

Intervenție de amploare în Marea Neagră, după scufundarea remorcherului „Astana” în zona portului Midia. Forțele Navale Române au participat ieri la operațiunile de căutare și salvare a persoanelor dispărute, alături de alte structuri implicate în gestionarea situației.

Potrivit informațiilor oficiale, incidentul s-a produs miercuri, 18 martie 2026, în timpul unor manevre portuare. Remorcherul românesc asista un petrolier sub pavilionul Insulelor Marshall, care urma să ajungă la terminalul offshore Midia Marine Terminal, când, în circumstanțe încă neclare, nava s-a răsturnat și s-a scufundat la aproximativ 8,6 kilometri în larg.

Operațiunile de intervenție au fost coordonate de Autoritatea Navală Română, care a solicitat sprijinul Armatei prin Centrul Maritim de Coordonare. În misiune au fost implicate nave și echipamente specializate, inclusiv o șalupă rapidă pentru scafandri, o navă maritimă de suport și tehnică de cercetare subacvatică, precum sonar și barocameră. Două echipe de scafandri militari au coborât la o adâncime de aproximativ 26 de metri, unde au identificat epava răsturnată.

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a confirmat că echipele de intervenție au recuperat trupul neînsuflețit al unuia dintre marinarii dispăruți. Corpul a fost adus la suprafață și transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului.

Surse indică faptul că victima ar fi Sorin Tufan, în vârstă de 57 de ani, căpitanul remorcherului și fost fotbalist care a evoluat la Farul Constanța și Steaua București. După retragerea din activitatea sportivă, acesta și-a continuat cariera în domeniul maritim.

Căutările continuă pentru celelalte persoane dispărute, misiunea având ca obiectiv localizarea completă a epavei și recuperarea eventualelor victime. Autoritățile desfășoară în continuare investigații pentru a stabili cauzele exacte ale producerii accidentului naval.

Lasati un comentariu

```