Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați, la data de 18 martie, în jurul orei 13.00, cu privire la dispariția unui bărbat în vârstă de 61 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
Potrivit informațiilor transmise de oamenii legii, este vorba despre Radu Ion, care ar fi părăsit locuința din orașul Năvodari în data de 13 martie, fără a mai putea fi contactat ulterior.
Semnalmentele bărbatului: are aproximativ 1,60 metri înălțime, păr șaten și ochi căprui. Polițiștii desfășoară activități pentru găsirea acestuia și fac apel la cetățeni să ofere orice informații care ar putea contribui la depistarea lui.
Persoanele care pot furniza detalii sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze Dispeceratul I.P.J. Constanța, la numărul de telefon 0241.611.364.



