Fostul președinte Traian Băsescu a avertizat că echipamentele militare americane dislocate în bazele de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii nu pot fi considerate exclusiv defensive și că acestea ar putea deveni ținte în eventuale atacuri.
Comentând avertismentul transmis de Iran României, Traian Băsescu a explicat luni, într-o postare pe Facebook, că decizia de a permite Statele Unite ale Americii să folosească bazele militare românești rămâne corectă, dar nu elimină toate riscurile.
Potrivit fostului președinte, echipamentele găzduite în cele două baze includ:
- avioane cisternă pentru alimentarea în aer a aeronavelor de vânătoare și bombardament;
- drone de cercetare și bombardament;
- radare pentru dirijarea sistemelor antirachetă și a avioanelor de luptă.
În opinia mea, nimic din cele de mai sus nu înseamnă echipament militar defensiv. Deși avem o relație veche și bună, este posibil ca Iranul să încerce să lovească echipamentele americane dislocate în bazele de la Kogălniceanu și Turda. România dispune de echipamentele militare necesare pentru a îndepărta pericolul, dar nimeni nu poate garanta eliminarea tuturor riscurilor”, a scris Băsescu.
El a subliniat că atacurile teroriste efectuate de islamiști radicalizați sau atacurile cibernetice reprezintă o categorie separată de riscuri, care nu pot fi complet eliminate, chiar în contextul prezenței echipamentelor americane în România.



