Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat, în două cauze penale, activitatea infracțională a 5 persoane, cu vârstele cuprinse între 28 și 36 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din actele de urmărire penală efectuate în cadrul primului dosar penal a reieșit faptul că, în perioada 2025 – martie 2026, trei persoane ar fi procurat, deținut și vândut, în județul Constanța, atât droguri de mare risc, cât și produse psihoactive (3 CMC, 4BMC și ADB-4en-PINACA), cu sume cuprinse între 100 și 300 de lei.
Din probele administrate în cea de-a doua cauză a rezultat că, în intervalul octombrie 2025 – februarie 2026, două persoane, de 28 de ani, una sustrăgându-se urmăririi penale, ar fi procurat, deținut, manipulat și comercializat individual sau împreună, diferite cantități de substanțe interzise (canabis, metamfetamină, 3 CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal și 4BMC), cu sume cuprinse între 180 și 720 de lei la o tranzacție.
Investigațiile au stabilit că interacțiunea dintre persoanele în cauză și clienți s-ar fi realizat preponderent prin intermediul unei aplicații de mesagerie online, ulterior vânzarea fiind realizată, în mod direct, în proximitatea Satului de Vacanţă din municipiul Constanţa.
O parte dintre drogurile de risc și mare risc, precum și substanțe psihoactive tranzacționate de către persoanele cercetate au fost indisponibilizate pe parcursul urmăririi penale, iar pe parcursul celor 5 percheziții efectuate de către polițiști ieri, 11 martie, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de MDMB-4en-PINACA și ADB-BUTINACA, obiecte purtând urme de substanță, un cântar de precizie, precum și alte mijloace de probă.
La data de 11 martie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus, în cele două cauze penale, reținerea a 4 persoane, cu vârstele cuprinse între 28 și 36 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Ulterior, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța au dispus arestarea preventivă a celor 4 persoane reținute, urmând a se pronunța cu privire la sesizarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța privind arestarea în lipsă a persoanei cercetate care se sustrage urmăririi penale.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție”, transmit oamenii legii.



