Ultimele stiri

Depozit de produse piscicole, închis temporar de CJPC Constanța. Amenzi de peste 17.000 de lei pentru operatorul economic

Comisarii CJPC au descoperit numeroase nereguli la un operator economic care desfășura activități de prelucrare și depozitare a produselor piscicole, fiind dispuse sancțiuni și oprirea temporară a activității.

În urma controlului efectuat la societatea SC Frost Paper SRL, în spațiul destinat prelucrării și depozitării produselor piscicole au fost constatate deficiențe majore de igienă și întreținere. Potrivit inspectorilor, depozitul în care se desfășurau activitățile nu era autorizat de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), deși acolo se realizau operațiuni de tranșare și prelucrare a peștelui.

Spațiul prezenta pardoseală neigienizată, cu depuneri de murdărie și reziduuri rezultate din manipularea produselor piscicole. De asemenea, gurile de scurgere din paviment erau murdare, cu resturi organice și sedimente, iar elementele metalice prezentau urme de coroziune și rugină, semn al lipsei operațiunilor de curățare și întreținere periodică. Inspectorii au constatat și pereți murdari, cu pete și depuneri, care nu erau menținuți într-o stare corespunzătoare de igienă, a transmis Horia Constantinescu, șeful CJPC.

În paralel cu prelucrarea și depozitarea produselor piscicole, în incintă se desfășurau și lucrări de construcție și reparații, fiind identificate depuneri masive de praf și mizerie. Totodată, au fost găsite icre și diferite sortimente de pește fără elemente de identificare, fără menționarea datei limită de consum și depozitate într-o cantitate mare de lichid sangvinolent.

Inspectorii au mai stabilit că operatorul economic deține un alt depozit autorizat, însă acolo nu au fost identificate produse piscicole, marfa fiind transferată dintr-un depozit în altul. Comisarii CJPC atrag atenția că deficiențele constatate pot genera riscul contaminării produselor alimentare, având în vedere caracterul perisabil al produselor piscicole.

Pentru prevenirea punerii în pericol a sănătății consumatorilor, a fost dispusă măsura de Oprire Temporară a Prestării Serviciilor (OTPS) pentru activitatea de depozitare a produselor piscicole, până la remedierea deficiențelor și aducerea spațiului la condiții corespunzătoare de igienă.

Totodată, s-a constatat că operatorul economic nu deține autorizație emisă de Primăria Constanța, fiind aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.000 de lei (15.000 lei și 2.000 lei). De asemenea, a fost dispusă o ordonanță de suspendare a activității, până la remedierea deficiențelor și obținerea tuturor autorizațiilor legale necesare funcționării.

Lasati un comentariu