Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că majorările recente ale prețurilor la carburanți din România, generate de tensiunile din Orientul Mijlociu, sunt semnificativ mai mici decât în alte țări europene. Potrivit acestuia, scumpirile sunt de câteva ori mai reduse comparativ cu cele înregistrate în state precum Italia sau Germania.
Ivan a precizat că, până în prezent, prețul motorinei a crescut în România cu aproximativ 25 de bani pe litru, în timp ce în Italia creșterea a fost de aproximativ 60 de bani, iar în Germania de aproape un leu.
Ministrul a dat asigurări că România nu se confruntă cu probleme privind aprovizionarea cu combustibil, subliniind că țara dispune de stocuri suficiente pentru cel puțin cinci luni. În plus, autoritățile au diversificat rutele de aprovizionare încă din 2025, după criza Lukoil, pentru a reduce dependența de anumite zone sensibile din punct de vedere geopolitic.
Am creat rute alternative de aprovizionare și avem flexibilitatea necesară pentru a face față unor eventuale blocaje. În prezent, mai puțin de 7% din importurile de combustibil ale României trec prin Strâmtoarea Ormuz”, a explicat ministrul.
În ceea ce privește evoluția prețurilor în perioada următoare, Ivan a subliniat că situația depinde în mare măsură de evoluția conflictului din Orientul Mijlociu, însă a precizat că Guvernul analizează mai multe scenarii pentru a limita impactul asupra populației, inclusiv posibilitatea reducerii accizelor la combustibil.
Totodată, Executivul pregătește un act normativ care va menține, pentru aproximativ cinci milioane de consumatori casnici, un preț plafonat la gazele naturale pentru următorul an, la cel mult 0,31 lei/kWh.
Ministrul Energiei a mai spus că autoritățile lucrează și la măsuri care ar putea sprijini companiile afectate de creșterea costurilor energetice, subliniind că evoluția prețurilor la gaze influențează întregul lanț economic și se reflectă, în final, în prețurile produselor.
Avem suficiente resurse și depozite, iar în prezent nu există motive de panică privind aprovizionarea cu benzină, motorină sau gaze naturale”, a mai transmis Bogdan Ivan.