Mii de persoane s-au adunat duminică în Piața Enghelab din Teheran, la scurt timp după anunțul privind moartea liderului suprem al Iran, Ali Khamenei.
Majoritatea participanților, îmbrăcați în negru, au purtat portrete ale ayatollahului și au afișat steaguri ale Republicii Islamice. În timpul manifestației au fost scandate lozinci antiamericane și antiisraeliene, inclusiv „Moarte Americii!” și „Moarte Israelului!”, pe fondul tensiunilor crescânde din regiune.
Posturile oficiale iraniene au anunțat instituirea a 40 de zile de doliu național, precum și șapte zile declarate sărbători legale, în memoria celui care a condus Iranul din 1989.
Decesul lui Ali Khamenei a fost anunțat inițial de președintele american Donald Trump, într-un mesaj publicat pe platforma Truth Social, iar ulterior confirmat de presa de stat iraniană. Potrivit informațiilor apărute, în atacurile în care și-a pierdut viața liderul suprem au murit și membri apropiați ai familiei sale.
În paralel, Iranul a lansat atacuri de represalii asupra unor state vecine din zona Golfului, ca reacție la operațiunile atribuite Statelor Unite și Israel, ceea ce a amplificat temerile privind o escaladare regională de amploare.
Şeful securităţii naţionale de la Teheran: Americanii au înjunghiat poporul iranian în inimă şi noi îi vom înjunghia în inimă
Una dintre cele mai puternice personalităţi din Iran a promis să „înjunghie” America în inimă, în urma atacurilor care l-au ucis pe liderul suprem Ali Khamenei, relatează CNN.
Americanii au înjunghiat poporul iranian în inimă şi noi îi vom înjunghia în inimă”, a declarat Ali Larijani, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională.
El a promis represalii suplimentare împotriva SUA şi Israelului, afirmând că „reacţia forţelor noastre armate va fi mult mai puternică”.
Trebuie să ştie că nu pot pur şi simplu să lovească şi să fugă”, a spus el.
Larijani este unul dintre principalii decidenţi din Iran şi a fost consilierul principal al lui Khamenei.
El a declarat că în curând va fi instituită o structură de conducere temporară, formată din preşedinte şi şeful sistemului judiciar.
Larijani a afirmat că Iranul a asigurat liderii din regiune că nu doreşte război cu ei, dar că va continua să atace bazele americane din ţările din Orientul Mijlociu.
Trebuie să se înţeleagă odată pentru totdeauna că americanii nu pot intimida naţiunea iraniană”, a spus el.
Larjani a avertizat „grupurile secesioniste” că vor avea de înfruntat o reacţie dură dacă vor încerca să acţioneze, într-un interviu difuzat la televiziunea de stat.
Ali Larijani a făcut apel la unitate, adăugând: „Grupurile care încearcă să divizeze Iranul trebuie să ştie că nu vom tolera acest lucru”
Larjani a fost preşedinte al Parlamentului din 2008 până în 2020.