La data de 27 februarie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, împreună cu formațiunile rutiere din județul Constanța, au desfășurat o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea încălcărilor legislației rutiere de către pietoni, bicicliști și utilizatorii de trotinete electrice.
La activități au participat peste 60 de polițiști, care au acționat în mai multe zone din județ, cu scopul de a reduce riscul producerii accidentelor rutiere și de a crește gradul de disciplină în trafic.
În urma controalelor, au fost aplicate 267 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 51.000 de lei.
Dintre acestea:
- 167 de sancțiuni au fost aplicate pietonilor pentru traversare neregulamentară;
- 89 de sancțiuni au vizat bicicliștii care nu au respectat regulile de circulație;
- 11 sancțiuni au fost aplicate utilizatorilor de trotinete electrice.
Polițiștii reamintesc faptul că legislația rutieră interzice conducătorilor de biciclete sau trotinete electrice să circule pe trotuare, cu excepția situațiilor în care există piste special amenajate. De asemenea, este interzisă deplasarea pe drumurile publice sub influența alcoolului.
Reprezentanții IPJ Constanța au anunțat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru prevenirea accidentelor și responsabilizarea tuturor participanților la trafic.