O tânără asistentă medicală din Constanța și-a pierdut viața, în această dimineață, chiar în incinta unei clinici private din municipiu, la scurt timp după ce a sosit la locul de muncă. Victima, V.A.M., în vârstă de aproximativ 23 de ani, urma să înceapă tura de dimineață.
Potrivit polițiștilor, apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 8:20 de colegii tinerei, care au observat că aceasta s-a simțit rău. La fața locului, echipajele au constatat decesul, iar primele verificări nu au indicat prezența vreunei urme de violență.
Trupul neînsuflețit al asistentei va fi transportat la Morga Cimitirului Central din Constanța, unde va fi efectuată autopsia pentru a se stabili cu exactitate cauzele morții. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru documentarea evenimentului.