Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii DIICOT – Structura Centrală au efectuat, joi, 26 februarie, 24 de percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Constanța, Ilfov și Ialomița, vizând destructurarea unei grupări specializate în trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani.
Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2018, patru persoane ar fi constituit gruparea, la care ulterior au aderat și alți membri, cu scopul de a obține foloase materiale prin exploatarea tinere. Victimele, recrutate în principal prin anunțuri pe internet și rețele de socializare, erau convinse să încheie contracte de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, fiind induse în eroare că vor desfășura activități de dans artistic într-un club din Sectorul 5 al Capitalei.
În realitate, tinerele erau obligate să se prostitueze și li se impunea un număr-țintă de clienți. Persoanele cercetate aplicau presiuni psihice asupra victimelor și penalizări financiare pentru nerespectarea obiectivelor, menținând astfel controlul asupra lor.
În vederea exercitării unui control cât mai strict asupra victimelor, persoanele cercetate ar fi perfecționat un sistem de evidență a clienților și a sumelor de bani încasate, care cuprindea inclusiv sancțiuni pentru victimele care nu își atingeau ținta impusă de clienți”, au precizat anchetatorii.
Din cercetări a rezultat că gruparea ar fi obținut, până în februarie 2026, foloase materiale de peste 19,5 milioane de lei, sume „albite” ulterior prin transferuri în conturile unei fundații și ulterior în conturile unor societăți controlate de aceiași membri ai grupării.
În timpul perchezițiilor, un suspect a fost prins în flagrant delict deținând 17 doze de cocaină și imediat după ce ar fi vândut o doză unui client. De asemenea, la una dintre adrese a fost descoperită o cantitate de aproximativ un kilogram de substanță pulverulentă, posibil cocaină.
Audierile suspecților vor continua la sediul DIICOT – Structura Centrală, acțiunea beneficiind de sprijinul polițiștilor din brigăzile de combatere a criminalității organizate București și Constanța, precum și al jandarmilor Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.



