Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj ferm în cadrul reuniunii Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR, atrăgând atenția că întârzierile sau neîndeplinirea jaloanelor pot avea consecințe directe pentru cei responsabili.
Șeful Executivului a precizat că, în situația în care România ar pierde fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență, miniștrii și secretarii de stat ar putea răspunde politic, inclusiv prin revocarea din funcție. În ceea ce privește directorii și personalul din administrație, premierul a menționat posibilitatea eliminării sporului pentru gestionarea fondurilor europene, dacă țara noastră nu își respectă angajamentele.
Declarațiile au fost făcute la întâlnirea coordonată de prim-ministru și de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, unde a fost analizat stadiul reformelor și investițiilor aferente cererilor de plată 3 și 4, precum și pregătirea cererilor 5 și 6.
Premierul a cerut ministerelor să accelereze implementarea proiectelor și să elimine blocajele administrative, astfel încât toate obligațiile asumate de România să fie îndeplinite până la 31 august 2026. Totodată, a solicitat evitarea întârzierilor la plata facturilor pentru lucrările realizate prin PNRR și monitorizarea periodică a progreselor.
La rândul său, ministrul Dragoș Pîslaru a subliniat că ritmul de absorbție trebuie intensificat. Dacă anul trecut suma atrasă a crescut de la aproximativ 4 miliarde de euro la peste 10,5 miliarde de euro, în următoarele luni obiectivul este dublarea acestei valori. El a cerut ministerelor să transmită situații actualizate și calendare clare de implementare.
Reprezentanții Ministerului Finanțelor au anunțat că sumele necesare cofinanțării naționale sunt prevăzute în bugetul pe 2026, cu alocări mai mari decât anul precedent. Potrivit datelor prezentate, România a încasat până acum 10,72 miliarde de euro, reprezentând peste 50% din totalul fondurilor disponibile prin PNRR. Țara noastră are de transmis în total șase cereri de plată, ultimele două urmând să fie depuse în 2026, termenul-limită pentru cererea finală fiind 30 septembrie 2026.



