Ultimele stiri

Înfrângere pentru Farul Constanţa în Superligă. Trei puncte importante pentru FC Argeş

FC Argeș s-a impus duminică, pe teren propriu, scor 1-0, în fața formației Farul Constanța, într-un meci contând pentru etapa a 28-a din SuperLiga României.

Andone, eliminat înainte de pauză

Prima repriză disputată la Mioveni a fost lipsită de mari ocazii, însă a avut un moment tensionat în minutul 36. Antrenorul piteștenilor, Bogdan Andone, a fost avertizat cu cartonaș galben de arbitrul István Kovács.

În urma unei discuții aprinse, centralul i-a acordat tehnicianului și al doilea cartonaș galben, eliminându-l de pe banca gazdelor.

Gol decisiv după pauză

La scurt timp după reluare, în minutul 48, argeșenii au solicitat lovitură de pedeapsă pentru un posibil henț al lui Dican, însă jocul a continuat.

Gazdele au deschis scorul în minutul 51, prin Matos, care a înscris cu o lovitură de cap, stabilind scorul final al partidei.

Farul a fost aproape de egalare în minutul 65, când Denis Alibec a trimis periculos cu capul, însă tabela a rămas neschimbată.

În urma acestui rezultat, FC Argeș obține trei puncte importante în lupta din clasament, iar partida se încheie cu victoria minimă a piteștenilor, 1-0.

Piteştenii sunt pe locul 6 în clasament, cu 46 de puncte, iar Farul e pe 11, cu 37 de puncte.

FC ARGEŞ: Căbuz – Oancea, M. Tudose, Garutti, Borţa – Yanis Pîrvu (I. Rădescu 46), Rober Sierra, Raţă (Seto 79) – Micovschi (R. Moldoveanu 46), Ricardo Matos (Brobbey-Luckassen 85), Bettaieb (Briceag 77). ANTRENOR: Bogdan Andone

FARUL: R. Munteanu – Sîrbu, Ţîru (Ramalho 72), Gustavo Marins, L. Pellegrini (N. Grigoryan 62) – Vînă (Doicaru 86), Dican, Radaslavescu (R. Tănasă 46) – Işfan (J. Markovic 72), Alibec, C. Ganea. ANTRENOR: Ianis Zicu

Cartonaşe galbene: M. Tudose 12, Bogdan Andone 36 / Gustavo Marins 12

Cartonaş roşu: Bogdan Andone (antrenor FC Argeş) min. 36

Arbitri: Istvan Kovacs – Mihai Marica, Ferencz Tunyiogi

Arbitri VAR: Adrian Cojocaru – Cosmin Bojan

Lasati un comentariu