Ultimele stiri

Intervenție pe Autostrada A2: se acționează cu autofreză pentru îndepărtarea zăpezii

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța a anunțat că, pe Autostrada A2, se efectuează lucrări cu autofreză pentru îndepărtarea zăpezii de la marginea drumului și pentru asigurarea gabaritului părții carosabile.

Este vizat sectorul Km 65+000, calea 2 (sensul de mers Constanța – București). Autoritățile recomandă circulație cu atenție sporită și adaptarea vitezei la condițiile de drum, pentru siguranța tuturor participanților la trafic.

De asemenea, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța a anunțat instituirea unor restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 7,5 tone, ca urmare a condițiilor meteorologice severe care afectează județul.

Restricțiile se aplică pe următoarele sectoare de drum național:

  • DN22A km 0+000 – km 64+603 (Cataloi – Topolog – limita județ Tulcea)
  • DN22D km 0+000 – km 81+325 (Măcin – Horia – Ciucurova – 2 cantoane)
  • DN22 km 99+000 – km 171+135 (Măcin – Isaccea)
  • DN22 km 178+665 – km 239+382 (Tulcea – Baia – limita județ Tulcea)
  • DN22A km 64+603 – km 85+925 (limită județ Tulcea – Hârșova)
  • DN22 km 239+382 – km 283+300 (limită județ Tulcea – Lumina).

Lasati un comentariu