Președintele României, Nicușor Dan, participă astăzi, 12 februarie, la reuniunea informală a Consiliului European, care are loc la castelul Alden Biesen. Potrivit Administrației Prezidențiale, principalul subiect al discuțiilor vizează identificarea modalităților prin care Uniunea Europeană poate crea mai multă prosperitate, bunăstare și servicii de calitate pentru cetățeni, într-un context global marcat de transformări majore.
Agenda reuniunii include teme precum consolidarea Pieței Unice, creșterea competitivității UE, întărirea industriei europene, construirea autonomiei strategice, reducerea birocrației și a barierelor naționale, simplificarea legislației și stimularea investițiilor și inovării.
Înainte de participarea la întâlnire, Nicușor Dan a solicitat puncte de vedere de la instituțiile responsabile de problematici europene, discutând cu ministrul Finanțelor, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, ministrul Economiei, precum și cu reprezentanți ai Ministerului Energiei, Ministerului Afacerilor Externe și Băncii Naționale a României. Administrația Prezidențială a anunțat că astfel de întâlniri pentru pregătirea Consiliilor Europene pe teme economice vor avea caracter permanent.
În cadrul reuniunii, președintele României va pleda pentru:
- Consolidarea Pieței Unice și atragerea de investiții;
- Simplificarea procedurilor administrative pentru afaceri, facilitând extinderea companiilor românești pe piețele europene;
- Reducerea dependențelor strategice, prin parteneriate internaționale, în special în domeniul materiilor prime critice;
- Consolidarea Uniunii Energiei, printr-o interconectare mai bună a rețelelor energetice europene, pentru reducerea costurilor pentru cetățeni și companii;
- Perioade de tranziție mai lungi pentru politicile de mediu, pentru implementarea sustenabilă a acestora;
- Cadrul Financiar Multianual 2028-2034, cu alocări semnificative pentru creșterea competitivității, dar și cu atenție la criterii geografice pentru reducerea decalajelor economice dintre statele membre.
Nicușor Dan subliniază astfel angajamentul României pentru o Europă mai competitivă și mai conectată, promovând soluții care să susțină atât cetățenii, cât și mediul de afaceri național.



