Ultimele stiri

Ministerul Educației a anunțat structura anului școlar 2026-2027. Când începe școala în această toamnă

Sursă foto: csid.ro

Ministerul Educației a anunțat joi forma finală a structurii anului școlar 2026-2027. Cursurile vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027, cu excepția claselor terminale de liceu și a VIII-a, care finalizează mai devreme pentru susținerea examenelor naționale.

Anul școlar va avea 36 de săptămâni de cursuri, iar clasele terminale au următoarele durate:

Clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă: 34 săptămâni, încheiere 4 iunie 2027;

Clasa a VIII-a: 35 săptămâni, încheiere 11 iunie 2027.

Programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura între 7 septembrie 2026 și 23 aprilie 2027. Vacanța de schi, la decizia inspectoratelor școlare județene și al Municipiului București, va putea fi stabilită în perioada 15 februarie – 7 martie 2027, după consultări cu elevii, părinții și cadrele didactice.

Ministerul a explicat că menținerea programelor naționale are ca scop îmbinarea teoriei cu aplicațiile practice, sprijinirea învățării nonformale și dezvoltarea socio-emoțională a elevilor, întărind parteneriatul școală – părinți – comunitate.

Ordinul care aprobă structura anului școlar va fi disponibil pe site-ul Ministerului Educației după publicarea în Monitorul Oficial.

Lasati un comentariu