Ultimele stiri

Ministerul Sănătății dă înapoi. Excepții la neplata primei zile de concediu medical

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că măsura privind neplata primei zile de concediu medical va fi corectată, astfel încât să nu îi afecteze pe pacienții care depind real de acest sprijin. După discuții cu asociațiile de pacienți, ministerul va introduce excepții clare pentru bolnavii oncologici, pacienții cu boli rare, pacienții cronici și alte categorii vulnerabile.

Oficialul subliniază că impactul economic este important, dar nu poate fi pus înaintea sănătății oamenilor. În acest sens, a fost finalizată o ordonanță de urgență, care va intra în transparență decizională și care are ca scop protejarea pacienților și corectarea unor excese din trecut.

Am spus încă de la începutul acestui an că măsura privind concediile medicale și neplata primei zile de concediu medical trebuie nuanțată și aplicată corect, nu generalizată și nedreaptă. Am avut o întâlnire consistentă cu asociațiile de pacienți, în care am analizat toate nuanțele și criteriile tehnice. Există situații clare, fără loc de interpretări sau suspiciuni — vorbim despre pacienți oncologici, pacienți cu boli rare, pacienți cronici și alte categorii care depind real de acest sprijin medical. Ca să fiu foarte clar: în această măsură vor fi introduse excepții explicite acolo unde lucrurile sunt ferme și evidente. Aceste corecții vor fi făcute direct de Ministerul Sănătății, pentru ca pacienții care chiar au nevoie de concedii medicale să fie protejați. Rolul meu, ca ministru al sănătății, este să apăr pacienții, personalul medical și funcționarea corectă a sistemului. Impactul economic este important pentru sustenabilitatea sistemului public. Dar nu va fi niciodată mai presus de sănătatea oamenilor. Tocmai de aceea, am finalizat o ordonanță de urgență care intră în transparență decizională și care introduce metodologii clare de protecție. Aceasta corectează excesele din trecut și elimină situațiile în care pacienții vulnerabili ar fi fost afectați de lipsa de reglementare. Reforma înseamnă ordine, corectitudine și protecție reală pentru cei care au nevoie de sistemul medical. Și exact asta facem, a scris Alexandru Rogobete oe Facebook.com.

Lasati un comentariu