Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare, în cursul zilei de 2 februarie, un mandat de percheziție domiciliară, în localitatea Comana, județul Constanța.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la data de 1 ianuarie a.c., un bărbat, de 36 de ani, ar fi pătruns într-un imobil situat în municipiul Constanța și ar fi sustras un seif în care se aflau 17.500 de lei.
La locația unde s-a efectuat percheziția au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri cu valoare probatorie.
În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, acesta urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propuneri corespunzătoare.



