Ultimele stiri

Ilie Bolojan a primit un vot de încredere în cadrul Biroului Politic Naţional

Sursă foto: captură video Guvernul României

Președintele PNL și premierul României, Ilie Bolojan, a obținut luni seară un vot de încredere din partea Biroului Politic Național al partidului, cu 47 de voturi „pentru” și doar 3 „împotrivă”, confirmând sprijinul majoritar al conducerii liberale pentru actualul lider al formațiunii.

Anunțul a fost făcut de PNL printr-un comunicat de presă transmis după ședința BPN. În același timp, conducerea partidului a decis, prin vot, numirea lui Marius Arcăleanu în funcția de președinte interimar al organizației PNL Vaslui.

În schimb, propunerea formulată de Ilie Bolojan privind demiterea conducerii a zece filiale județene considerate neperformante nu a trecut de vot. Doar 35 de membri ai Biroului Politic Național au votat în favoarea schimbării, în timp ce 6 s-au opus, 9 s-au abținut, iar cinci lideri au lipsit de la vot. Potrivit statutului PNL, era necesară o majoritate calificată de două treimi, respectiv minimum 37 de voturi, pentru adoptarea măsurii.

În aceste condiții, actualele conduceri ale filialelor vizate își păstrează mandatele.

Înainte de ședința PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan a declarat că Ilie Bolojan nu ar trebui să solicite voturi de încredere frecvente în cadrul conducerii partidului și că, dacă dorește o validare mai amplă, ar fi necesară convocarea Consiliului Național, în care să discute direct cu primarii liberali.

Lasati un comentariu